Șofer fără permis, prins la volan cu o alcoolemie de 1,18 mg/l!

În ultimele 48 de ore, polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care s-au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 17 de permise de conducere (din care 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 4 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 Km/h) și au fost aplicate peste 350 de sancțiuni contravenționale (din care 72 pentru viteză), în valoare de peste 12.000 de lei.

FOTO: IPJ Sibiu (cu caracter ilustrativ)

Exemple semnificative:

În dimineața zilei de 06 octombrie a.c., în jurul orei 03:30, un bărbat în vârstă de 23 de ani din localitatea Micăsasa a fost depistat, de către lucrătorii Poliției Orașului Dumbrăveni, pe DJ 142C, mai exact, pe raza localității Șaroș pe Târnave, conducând un autoturism având aplicate numerele de înmatriculare ale altui autovehicul.

Tănărul sibian s-a ales cu un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare.

Au condus autoturisme, deși nu aveau acest drept

La data de 06 octombrie a.c., în jurul orei 08:30, un bărbat în vârstă de 34 de ani din județul Olt, a fost depistat, pe str. Gării din orașul Dumbrăveni, de către polițiștii din Dumbrăveni, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 07 octombrie a.c., un tânăr de 21 de ani domiciliat în orașul Copșa Mică, a fost depistat în trafic, în jurul orei 19:30, conducând un autoturism pe str. 1 Decembrie din localitatea de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor în care au fost săvârșite cele două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, fiind deschise dosare penal în acest sens.

Două ilegalități la regimul rutier, o singură stradă

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 1130, pe str. Aurel Vlaicu din municipiul Mediaș polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 58 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 1940, un alt bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Brateiu, a comis aceeași ilegalitate, pe aceeași stradă, dar cu o alcoolemie diferită: testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În ambele cazuri, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fără permis și cu o alcoolemie peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat

În noaptea de 07 octombrie a.c., în jurul orei 0130, un bărbat în vârstă de 27 de ani din Șura Mare a fost oprit pentru control în trafic, de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, în timp ce conducea un autoturism pe DC 1, pe raza localității Șura Mare.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr vor continua cercetările în cadrul dosarului penal deschis în acest caz, privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul aflându-se sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*