Polițiștii rutieri medieșeni au oprit ieri în municipiul Mediaș, pentru control, un autoturism condus pe strada S. L. Roth de către un localnic în vârstă de 28 de ani.
Aparatul DRUGTEST folosit la testarea conducătorului auto a prezentat rezultat pozitiv la trei substanțe psihoactive: cocaină, cannabis și metamfetamină.
Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor în organism.
În cauză, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.