Polițiștii sibieni au continuat în weekend acțiunile pe linia prevenirii și combaterii abaterilor de la legislația rutieră.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 33 de permise de conducere (din care 8 pentru conducere sub influența alcoolului și 2 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h), au fost retrase 44 certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 699 de sancțiuni contravenționale (din care 189 pentru depășirea regimului legal de viteză și 58 pentru lipsa centurii de siguranță), în valoare de peste 298.000 de lei.
Exemple semnificative:
ATV, alcool, fără permis și neînmatriculat
La data de 8 martie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație, produs în localitatea Nou. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că în timp ce conducea un ATV pe strada Lamprich, la efectuarea virajului la dreapta pe strada Alăturată, un tânăr de 29 de ani nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile. În urma coliziunii, pasagerul său, un localnic de 51 de ani a suferit vătămări corporale. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat un rezultat de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar ATV-ul este neînregistrat/neînmatriculat. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Sibiu și Mediaș: șoferi beți la volan
La data de 6 martie, a.c., în jurul orei 18:30, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății, un localnic în vârstă de 65 de ani, a efectuat manevra de mers înapoi, și neasigurându-se a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. În urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La data de 7 martie a.c., în jurul orei 01:00, în municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Mohu, a condus un autoturism pe bulevardul General Vasile Milea, iar la intersecţia cu strada Luptei, nu ar fi păstrat distanța de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu autotuturismul condus în fața sa, de către un tânăr de 25 de ani din localitatea Bradu. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto de 54 de ani a indicat un rezultat de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La data de 8 martie a.c., în jurul orei 00:30, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un sibian în vârstă de 45 de ani. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Fără permis, la 71 de ani, la 4 dimineața
La data de 8 martie a.c., în jurul orei 04:40, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Viilor, de către un sibian, în vârstă de 71 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 8 martie, a.c., în jurul orei 01:20, în localitatea Avrig, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 105F, un tânăr de 27 de ani, din localitatea Dârlos, a pierdut controlul direcției de deplasare, și a intrat în coliziune cu un indicator rutier. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. În urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.











