Un copil român din cinci de vârstă școlară nu frecventează școala, în timp ce 1 din 5 copii nu reușește să finalizeze învățământul obligatoriu la timp, potrivit datelor Salvaţi Copiii România.
La 100 de ani de la adoptarea internațională a Declarației de la Geneva privind Drepturile Copilului, Organizația Salvați Copiii România dă voce grijilor copiilor vulnerabilizați de sărăcie, război sau risc climatic din întreaga lume, scrie Monitorul de Cluj.
Aproape doi din 5 copii români cresc în risc de sărăcie sau de excluziune socială
Inechitatea este prezentă în viața copiilor români încă de la naștere: România rămâne în topul mortalității infantile, peste media din UE, aproape jumătate dintre nașterile la mamele sub 15 ani din Europa sunt înregistrate în țara noastră, una dintre cauzele majore ale acestei stări de fapt fiind sărăcia, potrivit sursei citate.
România continuă să dețină o poziție nedorită în topul țărilor europene cu cele mai ridicate niveluri ale mortalității infantile, cu o rată de 5,7 la mie (în anul 2022), peste media Uniunii Europene de acum 20 de ani.
Aproape doi din 5 copii români cresc în risc de sărăcie sau de excluziune socială. Îngrijorător rămâne faptul că, deși cei mai mulți dintre copii (65%) pot recunoaște un abuz, doar 1 din 3 se află în situația de a ști cui să ceară ajutorul și de a avea și încredere în acea persoană sau instituție de referință. Jumătate dintre elevii din școlile din România declară că sunt victime ale bullying-ului în mod constant. Procentul elevilor care spun că au fost victime ale bullying-ului a crescut de la 29% în 2016 la 49% în 2022, conform studiului Salvați Copiii. Iar unu din cinci copii români nu ajunge să finalizeze școala la timp, România fiind statul membru al UE cu cel mai scăzut nivel de participare în educație la vârsta finalizării învățământului obligatoriu (78,1%).
În ultimii 10 ani, arată datele Salvați Copiii România, procentul copiilor care admit că știu cui să ceară ajutorul într-o situație de risc a rămas constant în cazul exploatării prin muncă sau al producerii de materiale cu conținut sexual, dar a scăzut în cazul abuzului fizic (cu 4.7 puncte procentuale) și în cazul abuzului sexual (cu 3.4 puncte procentuale).
Peste jumătate dintre copiii români își doresc să plece din țară
Datele arată că peste jumătate dintre copiii români (55,1%) își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe, în vreme ce o treime dintre aceștia și-ar dori să-și continue studiile în străinătate. Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără oportunitățile legate de educație (26,3%) și nemulțumirea sau neîncrederea față de condițiile de viață din România (21,9%), arată datele unei anchete sociologice derulate de Organizația Salvați Copiii România.
Sentimentul de neîncredere că lucrurile se pot îmbunătăți este relevant și atunci când copiii admit că, în fața unei situații de abuz, doar puțin peste o treime se află în situația de a ști cui să ceară ajutorul și de a avea și încredere în acea persoană sau instituție de referință.
Un miliard de copii la nivel global trăiesc în sărăcie extremă
Potrivit datelor, un miliard de copii la nivel global trăiesc în sărăcie extremă, se confruntă cu foame acută, inegalitate și discriminare.
Un copil din șase crește în conflict, pierzându-și casa, persoanele dragi și, în multe cazuri, viața. Aproape fiecare copil din lume este afectat de cel puțin un pericol climatic, deși copiii sunt cei mai puțin responsabili pentru criza climatică.
În Sumba, Indonezia, Elin, în vârstă de 15 ani, este pasionată de protejarea oceanului, dar își face griji cu privire la impactul schimbărilor climatice. A colectat nisip și scoici în timp ce înota și le-a alipit portretului său.
„În această lume arzătoare, am dreptul să fiu fericită. Am dreptul să respir aer curat. Am dreptul să am acces la apă curată”, a precizat ea, potrivit sursei citate.
Anjar, în vârstă de 18 ani, a fost susținut prin programul i2Change al Salvați Copiii pentru a aborda lipsa de acces la apă curată în satul prietenului său, Sandi. Împreună, au proiectat un nou puț care a adus apă curentă în sat, pentru prima dată. Anjar este îngrijorat de impactul defrișărilor și și-a folosit arta pentru a se portretiza ca un războinic care protejează copacii și solul pe care le iubește.
„Trebuie să învățăm și să ne protejăm natura, astfel încât să nu fie distrusă”, a spus el.
La nivel global, numărul copiilor afectați de război s-a dublat din anii ’90.
Marcus, în vârstă de opt ani, încearcă să-și reconstruiască viața, după ce el și mama lui au fugit când războiul a izbucnit în Ucraina.
„Am mulți prieteni acasă, în Odessa, dar nu am mulți aici”, a spus el. I-a luat luni întregi să se adapteze la noua școală, dar acum, în România, cu sprijinul centrului Salvați Copiii, se simte mai în largul său. Portretul său arată visele mari pentru viitor și cât de mult înseamnă pentru el țara natală și școala. „Vreau să fiu căpitan, pentru că mi-ar plăcea să călătoresc în toată lumea”, a spus el.
„La un secol de la primele eforturi de a proteja drepturile copiilor, ne confruntăm cu o realitate dureroasă în România: aproape jumătate dintre copiii noștri trăiesc în sărăcie și riscă excluziunea socială și nu se bucură de educație de calitate. Este o situație inacceptabilă care necesită o evaluare onestă a modului în care autoritățile au înțeles de-a lungul timpului să respecte drepturile copilului. Ar trebui să pornim de la principiul fundamental că fiecare copil merită șansa de a-și atinge potențialul maxim, indiferent de circumstanțele în care s-a născut”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.