Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunțat astăzi că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbatul în vârstă de 54 de ani, pentru confecționarea de simboluri fasciste și utilizarea acestora în public.

foto: Mesagerul de Sibiu
Conform comunicatului emis de purtătorul de cuvânt al instituției, Simion Dan Octavian, inculpatul a expus în mod vizibil simboluri cu caracter fascist pe strada E.A. Bieltz din municipiul Sibiu și pe strada Nouă din orașul Agnita.
Aceste simboluri au fost descoperite în urma percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 2 aprilie 2025 la două imobile deținute de bărbat în cele două localități menționate.
În urma probelor adunate și dată fiind gravitatea faptelor, procurorii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore și plasarea acestuia sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Inculpatul este născut și domiciliat în județul Sibiu, iar cercetările în acest caz continuă.
Știrea originală AICI: