Din 2022, toți cei care doresc să renunțe definitiv la ochelari se pot bucura de beneficiile operației SMILE Pro, cea mai avansată procedură chirurgicală de corectare a dioptriilor care se poate realiza în prezent la nivel mondial. Această operație este disponibilă, în premieră în Transilvania, doar în Rețeaua Clinicilor de Oftalmologie Dr. Holhoș.
Foto: Dr. Teodor Holhoș
Pacienții care aleg să își corecteze chirurgical dioptriile, pentru a scăpa pentru totdeauna de ochelari, sunt operați personal de dr. Teodor Holhoș, singurul chirurg din Transilvania care efectuează această intervenție, la clinica sa din Cluj-Napoca.
SMILE Pro este a doua generație de operații SMILE de reducere a dioptriilor, fiind lansată în 2021. Este o procedură inovatoare realizată cu ajutorul laserului VISUMAX 800, vârful gamei de aparate chirurgicale produse de ZEISS, liderul mondial în domeniu. Pentru pacienți, această intervenție aduce o serie de beneficii indiscutabile prin comparație cu generațiile anterioare de tehnici chirurgicale.
SMILE Pro, o operație care durează doar 7 secunde!
Cel mai important beneficiu pentru pacient este că SMILE Pro este o procedură foarte rapidă și minim invazivă.
Toate operațiile de corecție a dioptriilor constau în modelarea corneei („capsula” care învelește ochiul) cu ajutorul unui laser, pentru a-i schimba ușor curbura. În tehnicile mai vechi, aceasta se realizează fie prin sculptarea suprafeței corneei, fie prin realizarea unui lambou în prealabil.
În operația SMILE Pro, pe de altă parte, incizia care se realizează în cornee pentru a extrage lenticulul are între 2 și 4 mm, în funcție de pacient. Acest fapt asigură o recuperare rapidă și fără dureri, cu risc redus de complicații.
De asemenea, dimensiunea foarte mică a inciziei păstrează integritatea corneei, în timp ce se reduce mult un risc asociat de obicei cu intervențiile pe cornee, respectiv apariția sindromului de ochi uscat. Prin comparație, la o operație LASIK recuperarea completă durează între 6 și 12 luni, până la dispariția completă a senzației de ochi uscat.
Grație capabilităților extraordinare ale robotului ZEISS VISUMAX 800, durata efectivă a intervenției este de doar 7 secunde pentru un singur ochi, ceea ce practic elimină complet senzația de stres a pacientului și totodată scade mult riscul apariției de complicații în timpul operației. Cu totul, de la pregătirea pacientului, spălarea ochiului, anestezie etc., întreaga procedură durează doar câteva minute.
SMILE Pro poate corecta atât dioptrii mari (chiar și de -10), iar în viitor, chiar și dioptrii cu plus, o premieră mondială
Al doilea mare avantaj al SMILE Pro este că va putea corecta și dioptrii cu plus (hipermetropie, pentru vederea la aproape), fiind prima procedură chirurgicală lenticulară cu laser din lume care va putea face acest lucru. De asemenea, intervenția este potrivită inclusiv pentru reducerea miopiei severe, cu dioptrii de până la -10.
Cui i se adresează operația SMILE Pro?
Procedura este recomandată persoanelor diagnosticate cu miopie și astigmatism, cu vârsta de până la 40 de ani. Pot fi corectate inclusiv miopii mari, de până la -10.
Diagnostice pentru care se recomandă intervenția SMILE Pro:
- Miopie (până la -10 D)
- Astigmatism miopic (până la -5 D)
- Miopie și astigmatism miopic (până la -15 D, combinate)
- Hipermetropie (în viitor)
Operație cu riscuri reduse pentru pacienții care au un stil de viață activ
Deoarece incizia realizată în timpul operației este atât de mică, de cel mult 4 mm, tehnica SMILE Pro lasă suprafața ochiului practic intactă. Aceasta constituie o diferență importantă față de alte tehnici chirurgicale de corectare a dioptriilor.
În unele tipuri de operații care se fac în prezent, cum ar fi LASIK, FemtoLASIK ș.a.m.d., se decupează mai întâi din cornee, adică din suprafața ochiului, un lambou exterior. Acest lambou reprezintă un mic risc, deoarece se poate desprinde de ochi în anumite situații. De exemplu, atunci când pacientul practică sporturi de contact (box, karate etc.) sau altele care presupun posibilitatea unui impact fizic dur, precum rugby, fotbal etc.
Fără durere
De asemenea, SMILE Pro este o intervenție complet nedureroasă. Este posibil ca după intervenție pacientul să resimtă o mică senzație de disconfort care dispare într-un interval de până la 12 ore, fără a necesita de obicei administrarea de analgezice.
Pacienții încep să vadă bine la doar 30 de minute după intervenție
Perioada de recuperare este foarte scurtă, pacienții putându-și relua activitățile obișnuite după cel mult 72 de ore. După intervenție, acuitatea vizuală se stabilizează foarte rapid, pacientul având posibilitatea să vadă bine fără ochelari la nici 30 minute după finalizarea intervenției.
Unde se realizează această operație?
Operația SMILE Pro poate fi realizată în prezent, în regiunea Transilvaniei, doar la Clinica de Oftalmologie Dr. Holhoș din Cluj-Napoca, str. Între Lacuri nr. 30A, tel. 0377702882, e-mail office@drholhos.ro.
Cine face această operație?
Dr. Teodor Holhoș a absolvit Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, acolo unde și-a finalizat și rezidențiatul. A urmat ulterior numeroase stagii de practică în Statele Unite ale Americii, Elveția, Germania și Franța.
Este primul chirurg oftalmolog din Transilvania care realizează aproape toate operațiile oftalmologice, inclusiv cele mai complexe operații refractive și de retină.
Până în prezent, dr. Teodor Holhoș a realizat peste 20.000 de operații, peste 3.500 pe an, precum:
- SMILE Pro, de reducere a dioptriilor
- Operație de cataractă cu implant de cristalin
- Reducerea dioptriilor cu laser Presbyond, pentru pacienții cu presbiopie
- Reduceri de dioptrii cu laser RelEx SMILE sau laser Excimer
- Dezlipiri de retină
- Operații de glaucom
- Operații crosslinking pentru pacienții cu keratoconus