Slujbele şi rugăciunile care au loc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu sunt transmise live pe internet, pe pagina oficială de Facebook a acestei biserici.
Luni dimineaţa, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu erau doar preotul Constantin Necula şi cântăreţii, care s-au rugat, informează Agerpres.
Încă de duminică, Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, i-a îndemnat pe credincioşi să rămână în case, asigurându-i că se va transmite Sfânta Liturghie atât audio, cât şi video.
„Nu suntem singuri în această încercare. Suntem cu Mântuitorul Iisus Hristos şi dacă vom fi conştienţi, şi trebuie să fim, şi dacă ne vom apăra pe noi şi îi vom apăra pe cei dragi ai noştri, apărându-i şi pe cei care nu vor să se apere, obligându-i, căci şi sfatul este poruncă, atunci toate sunt spre binele nostru, al tuturor. Ne va ajuta Bunul Dumnezeu să trecem peste toate. Începând de astăzi (luni n.r.), liturghiile vor fi făcute în biserici, nu sunt închise bisericile aşa cum vedem prin uşile cereşti, ci doar se limitează prezenţa sub un acoperiş al celor care pot să se contamineze. Vom transmite Sfânta Liturghie prin mijloacele moderne de comunicare. Rămâneţi acasă şi staţi în genunchi în momentul prefacerii, în momentul comuniunii şi va fi comuniunea de rugăciune puternică”, a spus duminică, la slujbă, Mitropolitul Ardealului.