Slowdown: noul concept al turismului prietenos cu natura (CP)

Prima întâlnire a principalelor instituții și organizații implicate în derularea Proiectului „SLOWDOWN – Promovarea practicării unui turism durabil, pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg Europe, a avut loc la Biblioteca Județeană „Astra” Sibiu, fiind organizată de Consiliului Județean Sibiu.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Au participat reprezentanți ai primăriilor din Săliște, Avrig, Agnita, Rășinari, Biertan și Râu Sadului, Agenției pentru Protecția Mediului,  Gărzii de Mediu, Direcției Silvice Sibiu, Direcției Agricole, Muzeului „Astra”,  Asociației Județene de Turism Sibiu, Programului „Anii Drumeției”, „My Tansylvania”, „Colinele Transilvaniei”, „Boierul Ilie”, GAL „Mărginimea Sibiului”, Clubului Sportiv Comunitar Sibiu și Salvamont Sibiu.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Proiectul își propune cinci direcții principale de acțiune:

  • Dezvoltarea unui instrument în vederea promovării formelor de turism durabil, sustenabil, menit să ducă la dezvoltarea comunităților locale;
  • Încurajarea turismului prin susținerea producătorilor locali și a spațiilor de cazare tradiționale;
  • Digitalizarea ofertelor turistice pentru a le îmbunătăți vizibilitatea și a facilita vânzarea serviciilor;
  • Acces facil pentru persoanele cu dizabilități în infrastructura de turism lent;
  • Reglementări privind accesul motorizat în zonele destinate cu precădere turismului pedestru.

„Această primă întâlnire a avut un dublu scop: de prezentare a proiectului și de culegere a problemelor identificate de parteneri, pentru care vom căuta cele mai potrivite soluții. Județul Sibiu are exemple de bună practică în domeniul ecoturismului, însă dorim ca turiștii să beneficieze de experiențe mult mai ample, dar într-un ritm mai lent, care să permită o acumulare mai intensă și mai tihnită a acestora”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Întâlnirea de la Sibiu a fost prima dintr-o serie de ateliere interactive organizate în toate microregiunile geografice ale județului Sibiu, la care vor fi invitați să participe factori de interes locali care să contribuie la îmbunătățirea strategiei de dezvoltare a județului Sibiu în privința turismului  lent.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Proiectul „SLOWDOWN – Promovarea practicării unui turism durabil, pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional” are un buget total de 1.994.419 euro, este derulat în 9 țări, iar partenerii internaționali ai Consiliului Județean Sibiu sunt: Grupul European de Cooperare Teritorială Ister – Granum  Ungaria – Slovacia – lider de proiect; Comunitatea Autonomă a Regiunii Murcia – Spania; Metropola Amiens – Franța ; Regiunea de Planificare Riga – Letonia; Grupul de Acțiune Locală Delta 2000 – Italia; Universitatea Finlandeză de Est – Finlanda; BIA Innovator Campus – Irlanda și Consiliul Departamental Galway – Irlanda.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Schimbul de experiență și bune practici între parteneri stă la baza întregului proiect, un prim atelier tematic interregional fiind deja organizat în regiunea Ister – Granum, aflată la granița dintre Ungaria și Slovacia, iar în această toamnă va urma o a doua întâlnire a partenerilor, în Murcia, Spania.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Pentru activitățile care vor fi organizate de Consiliul Județul Sibiu prin acest proiect a fost alocată suma de 219.256 euro, reprezentând contribuția Interreg Europe – 80% din valoarea eligibilă (175.404,8 euro), contribuția din Bugetul de stat – 18% (39.466,1 euro) și contribuția din Bugetul județean – 2% (4.385,1 euro).

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*