Slănina și brânzeturile maturate, vedetele Regiunii Gastronomice Europene. Sibienii – provocați la un concurs de preparat cârnați

Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 organizează, în perioada 22-24 februarie, „Gusturile Iernii”, un eveniment dedicat promovării „Gusturilor Sibiului”, a producătorilor și produselor locale și a rețelei HoReCa din „Cartea Gusturilor”.

Evenimentul are loc în cadrul complexului Redal Expo din Sibiu, str. Johann Sebastian Bach, nr. 4, în fiecare dintre cele trei zile, între orele 10 – 18.

În cadrul evenimentului, sibienii și turiștii vor putea descoperi și participa la o expoziție cu vânzare de slănini și brânzeturi maturate, concursuri și demonstrații culinare realizate de bucătari parteneri, concurs de făcut cârnați, piața țărănească de produse locale și de sezon la care vor fi prezenți atât producătorii din Piața Transilvania, cât și cei din zona Mediașului, expoziție cu vânzare de produse meșteșugărești și o tombolă pentru câștigarea celei mai gustoase slănini din cadrul târgului

Program

Vineri, 22 februarie

  • 11.00: Deschiderea oficială a evenimentului
  • 11.30: Concursul de brânzeturi maturate
  • 12.00: Moment artistic Ceata Junilor
  • 15.00: Demonstrații culinare ale restaurantelor sibiene
  • 17.00: Premierea concursului de brânzeturi maturate

Sâmbătă, 23 februarie

  • 10.30: Concursul de slănini maturate
  • 12.00: Moment artistic Junii Sibiului
  • 15.00: Demonstrații culinare ale restaurantelor sibiene
  • 17.00: Premierea concursului de slănini maturate

Duminică, 24 februarie

  • 11.00: Concursul sibian de făcut cârnați
  • 13.00: Moment artistic Romulus Cipariu
  • 14.00: Demonstrații culinare ale restaurantelor sibiene
  • 15.00: Premierea concursului sibian de făcut cârnați
  • 16.00: Tragerea la sorți a tombolei pentru câștigarea celei mai gustoase slănini din cadrul evenimentului

În fiecare din cele trei zile, producătorii care vin la piața volantă Transilvania și ci din zona Mediașului vor putea fi găsiți cu produsele lor în cadrul evenimentului. Astfel, sâmbătă, 23 februarie, piața volantă Transilvania nu va fi organizată lângă sala polivalentă, ci la Redal Expo.

Sibienii sunt, de asemenea, invitați să se înscrie pe site-ul sibiugastronomia.ro la concursul de făcut cârnați. La concurs pot participa echipe formate din patru persoane. Concurenții vor primi din partea organizatorilor 3 kilograme de carne de porc și o cutie de mațe. Fiecare echipă trebuie să vină cu ustensile proprii: mașină de tocat carne, cârnățar, cuțite, condimente și orice alte ustensile consideră necesare. Echipele vor avea maxim 3 ore pentru realizarea cârnaților, din care vor preda juriului o bucată de 20 cm lungime pentru jurizare. Toate bucățile vor fi prăjite simultan la grătar de către un bucătar, urmând a fi oferite spre degustare juriului.

Pentru concursul de brânzeturi și slănini maturate, producătorii locali și carmangeriile se pot înscrie tot pe site-ul sibiugastronomia.ro.

Accesul publicului la eveniment este gratuit.

Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană este gestionat de un consorțiu format din: Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*