De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 44.006 persoane (186 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care nici reinfectate).
Până la data curentă au fost vindecate 38.286 persoane, iar 1.659 persoane au decedat (un deces anterior intervalului de raportare de 24h) din rândul celor confirmate pozitiv.
Anterior intervalului de raportare de 24h:
Femeie, 88 ani, non-ATI, nevaccinată, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
La ora 08:00 erau spitalizate 52 de persoane, dintre care pe ATI 3 persoane (3 adulți, 0 minori).
De la ultima raportare, au fost efectuate 780 teste, dintre care 133 RT-PCR și 647 teste rapid antigenic.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 748 persoane aflate în carantină și un număr de 376 persoane în izolare.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
61 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 747 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 26 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 123 de mijloace de transport, din care 3 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 42.000 de lei, din care:
– 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 42.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei;
– 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,89/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:
Denumire UAT | Populatie | Cazuri | Incidenta |
MIHĂILENI | 1109 | 2 | 1,8 |
ORAŞ CISNĂDIE | 25752 | 37 | 1,44 |
LOAMNEŞ | 2809 | 4 | 1,42 |
MUNICIPIUL SIBIU | 169701 | 234 | 1,38 |
GURA RÂULUI | 3803 | 5 | 1,31 |
ŞELIMBĂR | 16263 | 20 | 1,23 |
MUNICIPIUL MEDIAŞ | 55880 | 63 | 1,13 |
SADU | 2715 | 3 | 1,1 |
BRUIU | 941 | 1 | 1,06 |
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI | 4786 | 5 | 1,04 |
MARPOD | 1002 | 1 | 1 |
MICĂSASA | 2073 | 2 | 0,96 |
BÂRGHIŞ | 2240 | 2 | 0,89 |
POIANA SIBIULUI | 2343 | 2 | 0,85 |
SLIMNIC | 4099 | 3 | 0,73 |
ARPAŞU DE JOS | 2834 | 2 | 0,71 |
NOCRICH | 3429 | 2 | 0,58 |
JINA | 3582 | 2 | 0,56 |
DÂRLOS | 3620 | 2 | 0,55 |
ŞURA MICĂ | 3648 | 2 | 0,55 |
ALMA | 1867 | 1 | 0,54 |
MOŞNA | 3758 | 2 | 0,53 |
ORAŞ COPŞA MICĂ | 5860 | 3 | 0,51 |
ORAŞ DUMBRĂVENI | 8413 | 4 | 0,48 |
ORAŞ OCNA SIBIULUI | 4314 | 2 | 0,46 |
CRISTIAN | 4535 | 2 | 0,44 |
TURNU ROŞU | 2484 | 1 | 0,4 |
RACOVIŢA | 2890 | 1 | 0,35 |
RĂŞINARI | 5634 | 2 | 0,35 |
ORAŞ SĂLIŞTE | 6243 | 2 | 0,32 |
ROŞIA | 6275 | 2 | 0,32 |
IACOBENI | 3416 | 1 | 0,29 |
BRATEIU | 4168 | 1 | 0,24 |
AXENTE SEVER | 4288 | 1 | 0,23 |
ŞEICA MARE | 4612 | 1 | 0,22 |
ŞURA MARE | 5194 | 1 | 0,19 |
ORAŞ AVRIG | 15479 | 2 | 0,13 |
ORAŞ TĂLMACIU | 8323 | 1 | 0,12 |
ORAŞ AGNITA | 11536 | 1 | 0,09 |
ALŢINA | 1877 | 0 | 0 |
APOLDU DE JOS | 1274 | 0 | 0 |
AŢEL | 1682 | 0 | 0 |
BAZNA | 4008 | 0 | 0 |
BIERTAN | 3030 | 0 | 0 |
BLĂJEL | 2340 | 0 | 0 |
BOIŢA | 1563 | 0 | 0 |
BRĂDENI | 1651 | 0 | 0 |
CÂRŢA | 1207 | 0 | 0 |
CÂRŢIŞOARA | 1403 | 0 | 0 |
CHIRPĂR | 1913 | 0 | 0 |
HOGHILAG | 2523 | 0 | 0 |
LASLEA | 4285 | 0 | 0 |
LUDOŞ | 673 | 0 | 0 |
MERGHINDEAL | 1635 | 0 | 0 |
ORLAT | 3308 | 0 | 0 |
PĂUCA | 1811 | 0 | 0 |
POPLACA | 1797 | 0 | 0 |
PORUMBACU DE JOS | 3256 | 0 | 0 |
RÂU SADULUI | 561 | 0 | 0 |
ŞEICA MICĂ | 1784 | 0 | 0 |
TÂRNAVA | 3370 | 0 | 0 |
TILIŞCA | 1422 | 0 | 0 |
VALEA VIILOR | 2215 | 0 | 0 |
VURPĂR | 3013 | 0 | 0 |