Sindromul picioarelor şi mâinilor reci

 

Fără îndoială că este mai mult decât neplăcut să ai în permanenţă mâinile şi picioarele reci. Deseori te simţi jenat dacă trebuie să strângi mâna cuiva, ca să nu mai vorbim de disconfortul resimţit fără încetare, de furnicăturile, amorţeala sau chiar durerile ce apar mai ales pe vreme rece.

Cauza unei astfel de afecţiuni neplăcute şi uneori dureroase este circulaţia sanguină deficitară în zonele respective. Există studii medicale extinse care au arătat că, în prezenţa unor temperaturi scăzute, organismul alimentează prioritar cu sânge creierul, rinichii şi inima, „micşorând“ viteza circulatorie în zonele periferice ale corpului.

Cele mai frecvente cauze ale unei astfel de circulaţii periferice proaste sunt bolile aparatului circulator, ateroscleroza, artrita (arteriopatie obliteranţa periferică) cele inflamatorii şi cele ale vaselor arteriale. La nivelul mâinilor, anotimpul rece poate provoca dureri, furnicături, precum şi fenomenul de cianoză (pielea capătă o culoare violetă sau albăstruie). În unele cazuri poate apărea şi fenomenul Raynaud, o afecţiune caracterizată printr-o contracţie a vaselor de sînge.

În sindromul cronic, cu manifestare atenuată, poţi scăpa de senzaţiile neplăcute dacă introduci mâinile în apă călduţă sau iei contact cu o sursă de căldură.

La picioare, suferinţele cauzate de circulaţia proastă se manifestă atât la mers, cât şi în repaus, şi au caracter constant. Tălpile şi laba piciorului sunt reci, dureroase, uneori se învineţesc sau se albesc. Ar trebui menţionat şi că această neplăcere se moşteneşte. Dacă unul dintre părinţi sau bunici se confruntă cu o asemenea problemă, copiii au şanse mari să le calce pe urme.

 

Sfaturi practice

 

Iată trei exerciţii simple pentru îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi creşterea rezistenţei vaselor de sânge:

– Plimbă-te pe vârfurile degetelor, pe călcâie, apoi pe partea interioară a labelor picioarelor şi pe urmă pe cea exterioară. Repetă de câteva ori.

– Mişcă degetele de la picioare şi roteşte din gleznă fiecare picior, în sensul acelor de ceasornic şi invers. Repetă acest exerciţiu ori de câte ori ai ocazia. Ajută la relaxarea picioarelor şi la „încălzirea“ lor după ce ai stat vreme îndelungată nemişcat.

– Foloseşte-ţi degetele de la picioare pentru a ridica mici obiecte de pe jos. Exerciţiile aerobice, alergarea, mersul pe bicicletă, plimbarea, dansul, urcatul scărilor sunt doar câteva dintre activităţile fizice care, practicate regulat, ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine în special în extremităţi.

În plus, poţi folosi ca metode de „încălzire rapidă“ alte câteva soluţii:

– Masează-ţi energic mâinile şi picioarele cu ulei de eucalipt până când simţi că ele se încălzesc. Masează fiecare deget cu mişcări circulare, folosind degetul mare de la mână şi vârfurile celorlalte degete.

– Ţine-ţi picioarele în apă caldă (cât de caldă suporţi). Pune în 5 litri de apă caldă un pumn de frunze de urzică şi tătăneasă şi ţine picioarele în apă timp de 10 minute.

– Fă un duş fierbinte sau o baie scurtă, doar cât să te încălzeşti.

Pentru a diminua suferinţele pe care le provoacă circulaţia periferică proastă, medicii recomandă pe timp de iarnă purtarea unor haine groase, a unor încălţări călduroase, precum şi evitarea fumatului, întrucât consumul de tutun dăunează vaselor de sânge.

În cazurile mai grave se poate apela la metode chirurgicale, de tipul bypassului, la mici intervenţii ce presupun realizarea unor dilataţii cu ajutorul stenturilor (mici cilindri elastici, cu ochiuri, făcuţi din aliaje de nichel şi crom, care menţin vasele de sânge dilatate).

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*