Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, a desfășurat aseară începând cu ora 23:40 un amplu exercițiu de antrenare a principalelor forțe de intervenție, dar și a celor care asigura sprijin, conform Sistemului Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență, având la bază un scenariu de producere a unui cutremur de o magnitudine de 8 grade pe scara Richter, în zona seismică Vrancea, evenimentul afectând și municipiul Sibiu.
Peste 70 de pompieri militari cu 8 autospeciale specializate pe diferite tipuri de intervenție, 3 echipaje SMURD și un cuplu chinotehnic, au fost mobilizate la centrul comercial din municipiul Sibiu, strada Lector, unde conform scenariului, o parte a clădirii s-a prăbușit generând mai multe situații de urgență care aveau nevoie de intervenția promptă a acestora.
Având în vedere amploarea exercițiului și antrenarea forțelor specializate pe diferite tipuri de intervenție, scenariul a prevăzut acționarea la o multitudine de situații de urgență, generate ca urmare a producerii unui seism major:
- Intrare blocată – a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru degajarea căii de acces.
- Coliziune produsă între două autoturisme, un număr de 3 persoane au rămas încarcerate – a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare și a echipajului specializat în acordare asistenței medicale.
- Izbucnirea unui incendiu în zona spațiilor tehnice și a tabloului electric – a fost nevoie de intervenția echipajului de stingere.
- Persoane care au fost surprinse de dărâmături – a fost nevoie de intervenția echipajelor de căutare-salvare dar și de cuplul chinotehnic.
Pompierii militari sibieni au intervenit, conform scenariului, pentru salvarea unui număr total de 20 de victime ale cutremurului.
Acest exercițiu a urmărit îndeplinirea mai multor obiective precum:
- Antrenarea și testarea structurilor de decizie, de conducere și de coordonare, a sistemelor de comandă și control, precum și a elementelor care compun sistemul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență
- Perfecționarea depinderilor în vederea executării misiunilor pentru gestionarea situațiilor de urgență determinate de producerea unui seism major, inclusiv cu celelalte structuri care asigura sprijin
- Testarea procesului decizional, fluxului informațional și a comunicării publice, precum și verificarea unor măsuri prevăzute în Planul roșu de intervenție în cazul unor evenimente cu victime multiple.
„Pe această cale aducem mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea acestui exercițiu, iar în eventualitatea creării unui disconfort în spațiul public vă asigurăm că astfel de exerciții sunt benefice nu doar pentru forțele de intervenție, structurile decizionale ci și pentru întreaga comunitate” au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.