Vara este unul dintre cele mai așteptate anotimpuri din an, însă temperaturile ridicate pot deveni insuportabile, mai ales dacă ești o persoană ce nu suportă deloc căldura. De aceea, vă prezentăm câteva trucuri utile și ieftine care vă vor ajuta să vă răcoriți în zilele toride de vară.
Chiar dacă este perioada concediilor, perioadă după care toți așteptăm cu nerăbdare, vara ajunge să fie totuși un anotimp destul de insuportabil din cauza temperaturilor mult prea ridicate. Totuși, există câteva metode mai puțin costisitoare prin care ne putem răcori în acest sezon, scrie Monitorul de Cluj.
În această săptămână, canicula a revenit, înregistrându-se temperaturi maxime ce vor depăşi 30 de grade Celsius. Deși este recomandat să stăm în casă între 10.00 – 16.00, ore în care razele soarelui sunt puternice și extrem de nocive, există momente în care problemele și treburile cotidiene ne obligă să stăm afară. În astfel de cazuri, la nivelul municipiului Sibiu există amenajate 14 puncte de hidratare.
Chiar și așa, în această perioadă caniculară și statul în casă poate fi insuportabil, dar din fericire există metode chiar ieftine prin care îți poți proteja casa de căldura infernală.
1. Ventilatoarele
Dacă nu ai reușit să-ți achiziționezi nici în acest an un aer condiționat, poți opta pentru un ventilator, o alternativă a aerului condiționat mult mai ieftină și chiar foarte eficientă. Singurul lucru la care trebuie să fii atent este poziționarea ventilatorului. Dacă îl poziționezi corect, vei putea să-ți răcorești întreaga cameră, ceea ce o va face mai confortabilă.
2. Trage draperiile și jaluzelele
Pentru a opri soarele să pătrundă prea mult în locuință, vă puteți trage draperiile și jaluzelele. Acest truc, în combinație cu un ventilator sau un aer condiționat sigur o să vă protejeze casa de Soarele arzător din această perioadă caniculară.
3. Aerisește camera pe timp de noapte
Un alt truc foarte folositor este acela de a aerisi camera pe timp de noapte, mai ales dacă vorbim despre casele cu inerție termică mare construite din cărămidă și beton sau despre apartamentele de bloc. Totuși, această metodă trebuie combinată cu umbrirea ferestrelor pe timp de zi.
4. Scoate din priză electrocasnicele care nu îți folosesc
În momentele mai încinse ale zilei unele electrocasnice degajă căldură, ceea ce îți va face statul în casă ceva mai inconfortabil. De aceea, opreștele sau scoatele de tot din priză în intervalul orar când soarele arde exagerat. De asemenea, încearcă să folosești cuptorul sau cuptorul cu microunde dimineața sau seara.
5. Schimbă becurile tradiționale cu becuri LED
Poți înlocui becurile tradiționale cu becurile LED, eficiente energetic, care produc mai puțină căldură. Reducerea utilizării luminii artificiale poate ajuta la controlul temperaturii interioare.
De asemenea, nu uita să te hidratezi constant, să porți haine largi și să eviți statul la Soare în intervalul orar când razele acestuia devin extrem de periculoase pentru sănătate.