Siguranța pe internet, obiectivul unui nou proiect european la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“

Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“ din Sibiu derulează proiectul Erasmus+ KA2- „From digital na(t)ive to digital navigators”.

Acesta a început anul trecut și se va încheia în 2020, proiectul fiind finanţat de Comisia Europeană. Din acest proiect fac parte şcoli din Norvegia, Austria, Franţa, Germania şi România.

Din partea liceului sibian, acțiunea este coordonată de către profesoarele Nicoleta Tănasă şi Andreea Lăzăriciu. Una dintre întâlnirile importante din cadrul proiectului a avut loc ȋn localitatea Langon din Franţa și s-a defășurat ȋn perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2019. Au participat doi profesori şi cinci elevi ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu. Profesorii care au participat la acest schimb de experienţă sunt Dorina Cismaş, directorul liceului, şi Nicoleta Tănasă. Programul întâlnirii a vizat workshop-uri, discuţii şi prezentări pe tema „Elevul ca producător de informaţii în mediul online“, o vizită la Institutul de Jurnalism din Bordeaux (IJBA), unde studenţi ai acestui institut au prezentat pericolele mediului online: dependenţa de internet şi de reţelele de socializare, impactul ştirilor false, cyber bullying-ul, dar şi modele de bună practică pentru a preveni aceste fenomene tot mai des semnalate în rândul adolescenţilor.

La finalul întâlnirii de proiect, elevii din cele cinci ţări au elaborat un ghid pentru o utilizare în siguranţă a mediului online.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*