Sibiul vechi, cuprins într-un album de gală

Vernisajul expoziţiei de fotografie „Sibiu – De la Villa Hermanni la Capitală Culturală“, precum şi lansarea  albumului omonim au avut loc, miercuri, în curtea interioară a Primăriei Sibiu, la inițiativa Asociaţiei Sibiu 1191, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu, Biblioteca Judeţeană ASTRA și Muzeul Naţional Brukenthal.

În deschiderea manifestării, au vorbit Claudiu Gavrea, din partea Asociației Sibiu 1991, care a făcut o scurtă retrospectivă a evenimentelor derulate în cadrul proiectului, în condițiile în care punctul culminant a fost lansarea albumului, și Dan Nanu, directorul Direcției pentru Cultură, care a prezentat importanța acestei lucrărei unice în spațiul cultural sibian. Viceprimarul Corina Bokor a declarat că Sibiul avea nevoie de această lucrare și că municipalitatea este gata să finanțeze, prin Agenda culturală, cât mai multe proiecte care să scoată în evidență trecutul orașului.

Au fost prezenți la lansarea albumului, între alții, Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA, viceprimarul Răzvan Pop, vicepreședintele Consiliulu Județean, Marcel Luca, precum și oameni de cultură din Sibiu. Expoziția va fi deschisă publicului larg până la începutul anului viitor.

Proiectul este cofinanţat de către Consiliul Local Sibiu, prin Primăria municipiului Sibiu, în cadrul Agendei culturale 2016.

Grijă pentru istoria orașului

Totodată, în cadrul manifestării au fost premiați și elevii care au participat la concursul de cultură generală organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, având ca temă aniversarea a 825 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sibiu. Întrecerea a fost destinat elevilor din ciclul gimnazial şi liceal din judeţul Sibiu. Concursul a avut loc în data de 20 decembrie, în sala de lectură a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Evenimentul a fost inițiat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu, având ca parteneri Asociaţia Sibiu 1191, Biblioteca Judeţeană ASTRA, Inspectoratul Şcolar Judeţean al judeţului Sibiu și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu. Premiile au constat în bani, câte un album „Sibiu – De la Villa Hermanni la Capitală Culturală“ și un calendar al Asociaței Sibiu 1991. Momestul festiv a fost presărat cu colinde tradiționale susținute de preoți sibieni și studenți ai Facultății de Teologie Sibiu.

Rezultatele concursului

Gimnaziu

l Locul I: Teodora-Daniela Trif și Dragoș Mihalescu, ambii în cl. a VIII-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“ Sibiu, prof. coordonator Gheorghe Salade

l Locul II: Ștefania Olteanu și Rareș Irimescu, ambii în cl. a VIII-a la Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu, prof. coordonator Dorina Dobrilă

l Locul III: Camelia Țichindelean și Valentin Mânzat, ambii în cl. a VII-a la Școala Gimnazială Poplaca, prof. coordonator Dorin Florea

l Mențiune 1: Denisa Dănuleț și Anamaria Dragoș, ambele în cl. a VIII-a la Liceul de Artă Sibiu, prof. coordonator Daniela Mate

l Mențiune 2: Patrisia Cameniță și Ioana-Daria Ursu, ambele în cl. a VI-a la Colegiul Național „Octavian Goga“ Sibiu, prof. coordonator Gabriela Albu

Liceu

l Locul I: TANIA-ADRIANA TRIF și TEODOR PANTIȘ, ambii în cl. a X-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“ Sibiu, prof. coordonator  Iulian Ilie

l Locul II: Erika Verdeș și Camelia Cotârlea, ambele în cl. a XII-a la Colegiul Național „Octavian Goga“ Sibiu, prof. coordonator Adrian Neamțu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*