Sibiul și Ocna Sibiului se prezintă la Târgul de Turism al României

Destinaţii fascinante din România şi străinătate vor fi dezvăluite călătorilor, prin intermediul ofertelor prezentate în cadrul celei de-a 39-a ediţii a Târgului de Turism al României, care are între 22 şi 25 februarie, în noile pavilioane ale Centrului Expoziţional Romexpo.

Manifestarea promovează cele mai avantajoase vacanţe cu ocazia sărbătorilor de Paşti, city-break-uri sau early booking pentru sejururi şi excursii în sezonul primăvară-toamna 2018. Mii de pachete care vizează turismul cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinaţiile exotice, croazierele şi turismul de aventură se dezvăluie vizitatorilor pe parcursul celor patru zile de târg.

În acelaşi timp, evenimentul devine pentru specialiştii care activează în turism locul ideal pentru stabilirea şi desfăşurarea întâlnirilor de afaceri, în scopul reînnoirii şi fidelizării relaţiilor existente cu parteneri noi sau tradiţionali.

Peste 290 de agenţii şi tur-operatori vor expune pe o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi şi vor întâmpina vizitatorii cu pachete turistice avantajoase ce includ transport chartere avion sau autocar, pentru sezonul de vară 2018, potrivite oricărui buget sau tip de calatorie, fie individuală, fie de grup, excursie sau sejur, cu discount-uri considerabile aplicate pachetelor de călătorie către destinaţii exotice (insule, arhipelaguri) sau către ţări ofertante din punct de vedere turistic, dar mai puţin frecventate de români.

Gradul de internaţionalizare a Târgului de Turism al României – ediţia de primăvară 2018 este de 30%. Vizitatorii au parte de un tur printre ofertele provenite din 14 ţări care îşi promovează la târg zonele şi obiectivele turistice atractive – Albania, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Moldova, Palestina, România, Spania, Turcia, Ucraina.

Evenimentul beneficiază de prezenţa centrelor cultural – turistice şi asociaţiilor care prezintă vizitatorilor diverse zone rurale din România. Astfel, cei care vin la Târgul de Turism au parte de informaţii complete despre obiective de interes turistic din locurile bogate în tradiţii şi meşteşuguri. Aceste informaţii sunt ilustrate prin filme, fotografii şi sunt ‘asezonate’ cu produse culinare specifice zonelor promovate, pe care vizitatorii le pot degusta la standurile centrelor şi asociaţiilor de informare şi promovare turistică.

Publicului Târgului de Turism al României i se înfăţișează şi importanţa turistică a unor oraşe precum Amara, Alba Iulia, Baia-Mare, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Govora, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Bistriţa, Năsăud, Borsec, Braşov, Buzău, Buziaş, Caracal, Cluj-Napoca, Deva, Făgăraş, Geoagiu Băi, Gura Humorului, Herculane, Mamaia, Mangalia, Miercurea-Ciuc, Târgu-Mureş, Năvodari, Ocna Sibiului, Piatra-Neamţ, Pucioasa, Sibiu, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Sovata, Suceava, Târgu Neamţ, Târgu Ocna, Techirghiol, Timişoara, Tulcea, Voineasa.

Regiunea Sibiu participă la Târgul de Turism al României cu un stand unic, sub egida Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 va fi tema centrală a participării regiunii Sibiului la Târgul de Turism al României, care va avea loc la Romexpo București în perioada 22 – 25 februarie.

Pe durata celor patru zile ale Târgului, alături de oferta destinației turistice Sibiu, publicul va putea urmări în stand 13 animații culinare pregătire de bucătari și producători locali din județul Sibiu, urmate de degustări ale produselor pregătite. Sesiunile de live-cooking vor prezenta rețetele tradiționale reinterpretate și rețete tradiționale consacrate, iar preparatele culinare vor fi însoțite și de degustări de bere și vin produse în regiunea Sibiului.

Vizitatorii în standul Sibiului vor avea ocazia să deguste cârnații de Mangalița, plăcinta cu urdă numită popular “vărzar”, balmoș, jintiță, tocană de oaie, păstrăv, ciolan afumat cu fasole dar și o “zeamă de 3 minute”, pregătită mai demult de țărani, consistentă și ușor de gătit.

Demonstrațiile de live cooking sunt programate în fiecare zi de târg, după cum urmează:

  • Joi, 22 februarie: la orele 11, 13,14, 16 și 17
  • Vineri, 23 februarie: la orele 11, 13, 15 și 16
  • Sâmbătă, 24 februarie: la orele 11, 13 și 16
  • Duminică, 25 februarie: la orele 11 și 14

Echipa formată din reprezentanți ai Primăriei Municipiului Sibiu, ai Consiliului Județean, ai Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu și ai Asociației Județene de Turism Sibiu va oferi celor interesați informații despre Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, dar și despre ofertele și obiectivele turistice din regiunea Sibiului.

Destinaţiile din Europa sunt în prim-planul evenimentului, doritorii putând alege dintre sute de oferte speciale către Grecia, Turcia, Bulgaria, Austria, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Croaţia, Slovenia, Muntenegru, Ungaria.

Târgul de Turism al României este organizat de Romexpo, bianual, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţionala a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) şi cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*