Vicepreședintele Paul Kuttesch a participat în această dimineață la deschiderea Bursei de Turism, eveniment organziat în premieră în cadrul Târgului Național de Ecoturism 2025, la inițiativa Consiliului Județean Sibiu, implementată de Asociația Județeană de Turism Sibiu, cu sprijinul Muzeului Astra și al paternerilor locali.

Foto: Consiliul Județean Sibiu
Bursa de Turism, găzduită la Casa Artelor, se dorește a fi o platformă de dialog, colaborare și formare a unor parteneriate durabile, dedicată profesioniștilor din domeniu – agenții de tutism, operatori, instituții.
„Punem accent în special pe rolul ghizilor ca ambasadori ai regiunii și pe promovarea culturii locale, a tradițiilor și a gastronomiei ca parte esențială a unei experiențe turistice autentice. Sibiul și-a câștigat un loc important pe harta turismului european – de la Capitală Culturală Europeană, la Regiune Gastronomică Europeană și până la ecoturismul promovat prin Anii Drumeției.

Foto: Consiliul Județean Sibiu
Astăzi consolidăm acest parcurs printr-un nou pas: conectarea celor care dau viață turismului sustenabil în județul nostru”, a precizat Paul Kuttesch, care le-a urat participanților o zi plină de idei valoroase și colaborări reușite.

Foto: Consiliul Județean Sibiu
Programul evenimentului a inclus prezentări dedicate destinațiilor din județul Sibiu, precum și discuții B2B între furnizorii de servicii și agențiile de turism prezente.










