Sâmbătă, 30 ianuarie, între orele 12.00 și 14.30, la Sibiu va avea loc un marș de protest față de instituția norvegiană Barnevernet.
Tunurile pe Barnevernet
Demonstrația va începe în fața Gării, urmând traseul: Constituţiei – Coposu – teatru – Bălcescu – Piaţa Mare. În Piața Mare, vor avea loc câteva cuvântări ale personalităților invitate, autorități locale, politicieni și reprezentanți ai comunității evanghelice, anunță organizatorii, care estimează participarea unui număr de 2.000 de locuitori din Sibiu și împrejurimi, indiferent de naționalitate, confesiune sau religie. „Intervenția brutală și nejustificată a agenției Barnevernet, prin separarea copiilor Bodnariu, Nan, Rădulescu și a altor familii de români și nu numai de căldura familiei naturale este un abuz grosolan împotriva drepturilor fundamentale ale copilului. Fiecare copil are dreptul să locuiască împreună cu părinții și frații săi. Acest drept al copiilor Bodnariu, Nan și Rădulescu a fost încălcat de statul norvegian. Susținem unitatea familiei. Copiii și părinții trebuie să viețuiască împreună”, susține lect. univ. dr. Ioan Brie, rectorul Institutului Teologic Penticostal din București și pastor al Bisericii Creștine „Emanuel” din Sibiu.
Luptă pentru familie
Organizatorii au adăugat că apreciază și susțin eforturile făcute de autoritățile române pentru întregirea familiilor afectate și cer statului român să se implice ferm, pe toate căile diplomatice și juridice, în vederea revenirii copiilor români din Norvegia în mijlocul familiilor lor. „Cerem instituțiilor europene și autorităților române să se implice în corectarea abuzurilor făcute de statul norvegian împotriva drepturilor fundamentale ale copilului și ale familiei. Potrivit Sfintelor Scripturi, noi credem că familia este unirea dintre un bărbat și o femeie, care își cresc împreună copiii. Vrem să ne apărăm familiile, valorile și identitatea noastră creștină”, a mai spus Brie.