În perioada 25-28 februarie, Consiliul Judeţean, Asociaţia Judeţeană de Turism, Primăria Sibiu, alături de Aeroportul Internaţional Sibiu, Centrul de Informare Turistică Avrig, operatori turistici şi culturali vor promova oferta turistică a judeţului Sibiu la Târgul de Turism al României de la Bucureşti. Standul Sibiului are o suprafaţă de 49 mp şi va fi amplasat în hala C4 a centrului expoziţional Romexpo.
Întâlniri și prezentări
Târgul de turism al României este o platformă eficientă de întâlnire cu specialiştii din turism şi cu parteneri instituţionali, şi o foarte bună ocazie de a interacţiona direct cu consumatorii de servicii turistice. Pe lângă destinaţiile şi atracţiile consacrate, echipa sibiană va promova noutăţile privind agenda evenimentelor culturale, sportive şi gastronomice, noile trasee de drumeţie şi de bicicletă, centrele de agrement, circuitele tematice, pachetele şi ofertele operatorilor.
În prima zi a târgului, Asociaţia Judeţeană de Turism şi partenerii din Federaţia Asociaţiilor de Promovare din România vor avea întâlniri de lucru cu reprezentanţii birourilor de promovare a României din Beijing, Berlin, Londra, Moscova, Paris, Roma, Varşovia şi Viena. „Operatorii turistici şi culturali sunt invitaţi să transmită ofertele de servicii destinate agenţiilor de turism şi/sau turiştilor individuali în format electronic la adresa promovare@sibiu-turism.ro, sau să le depună la sediul Consiliului Judeţean, str. G-ral Magheru nr. 14, Sibiu, camera M03, până în data de 23 februarie, la ora 15.00“, anunță conducerea AJTS.