Sibiul se pregătește pentru Zilele Medicale

În perioada 5-8 aprilie Sibiu va găzdui una dintre cele mai importante întâlniri ale medicilor din întreaga țară, dar și din străinătate: Zilele Medicale Sibiene. Evenimentul se va desfășura la Hotel Ramada, iar înscrierile sunt dechise până în data de 31 martie.

Foto: Facebook Zilele Medicale Sibiene

Ediţia din acest an a Conferinţei Zilele Medicale Sibiene este aşezată sub auspiciile colaborării inter şi transdisciplinare, centrate pe restabilirea stării de sănătate a pacienţilor, pe însoţirea lor competentă şi informată pe parcursul diagnosticării, tratării şi urmăririi evoluţiei patologiilor lor, pe prevenirea îmbolnăvirilor şi pe promovarea stării de sănătate, deci pe asigurarea şi susţinerea continuumului îngrijirilor de sănătate.

În perioada 5-8 Aprilie 2023 medici din întreaga țară vor dezvolta şi mai amplu tematica abordată în ediţiile precedente. Vor lua parte la lucrările conferinței universitari şi practicieni din comunitatea medicală sibiană, dar și invitaţi de marcă din universităţile de medicină şi farmacie din ţară şi din străinătate. ”Vom urmări cu consecvență obiectivul comun al profesioniştilor din sănătate, cel al îngrijirii colaborative, eficiente, centrate pe nevoile şi particularitățile pacientului, îngrijire bazată pe valori şi viziune sistemică moderne, rezultate din cele mai noi şi inovative cercetări ştiinţifice şi din cele mai recente ghiduri şi protocoale de specialitate”, spun organizatorii evenimentului.

”Întâlnirea noastră profesională va îndrepta atenţia şi asupra celui mai nou concept al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cel al serviciilor de sănătate integrate centrate pe oameni, punct central al serviciilor integrate de sănătate acordate pe tot parcursul vieţii. Cele 11 sesiuni principale ale Conferinţei vor lărgi cadrul prezentărilor şi dezbaterilor medicale asupra noutăţilor din specialităţile medicale, chirurgicale şi farmaceutice, şi a cazurilor clinice complexe, dar vor aborda şi noi tematici, precum cea a bolilor rare şi a bolilor autoimune, şi vor da prilejul tinerilor cercetători, rezidenţi, masteranzi şi doctoranzi de a-şi prezenta cercetările şi cazuistica urmărită. Începând din acest an vom include şi viitorii medici, farmacişti şi asistenţi medicali, care vor face comunicări pe baza activităţii lor de cercetare, sub îndrumarea coordonatorilor lor. Vă aşteptăm alături de noi, să continuăm împreună tradiţia medicală sibiană!”, conchid organizatorii.

 

Comitetul Organizatoric este format din:

Dr. Doina Giurgiu – Co-Președinte

Dr. Călin Cipăian – Co-Preşedinte

Dr. Radu Fleacă

Farm. Felicia Gligor

Dr. Minodora Teodoru

Dr. Livia Ognean

Dr. Crina Solomon

Dr. Adelaida Solomon

Dr. Dan Bratu

Dr. Daciana Dascălu

Dr. Cristina Ban

Dr. Medeea Tițu

 

Comitet Ştiinţific este format din:

Dr. Victoria Bîrluțiu

Dr. Maria Rotaru

Dr. Nicolae Grigore

Dr. Adrian Hașegan

Dr. Loredana Piloff

Dr. Romeo Mihăilă

Dr. Mihai Roman

Dr. Manuela Pumnea

Dr. Corina Roman

Dr. Adrian Teodoru

Dr. Florina Popa

Dr. Ciprian Băcilă

Dr. Silviu Morar

Dr. Luminiţa Dobrotă

Dr. Vicenţiu Săceleanu

Dr. Dragoș Popescu

Dr. Ciprian Șofariu

Dr. Gabriela Iancu

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*