În perioada 05-07.07.2024, pentru buna desfășurare a evenimentelor care vor avea loc pe raza județului și pentru a crea o atmosferă de siguranță în cadrul comunității, jandarmii sibieni continuă acțiunile specifice de menținere și asigurare a ordinii și siguranței publice.

FOTO: arhivă
Alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, jandarmii vor fi prezenți în zona manifestărilor publice, unde vor avea în atenție siguranța participanților și buna desfășurare a acestora.
În perioada următoare, vor avea loc „Festivalul Bujorul de Munte” și ” Turul Ciclist al Sibiului”, două evenimente la care, pentru siguranța participanților, jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine publică.
Jandarmii le recomandă tuturor participanților la evenimente:
– să evite implicarea în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a acestora;
– să respecte indicațiile organizatorilor și recomandările forțelor de ordine;
– dacă vor veni la evenimente însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție;
– să aibă grijă de bunurile personale;
– dacă se află într-o situație dificilă sau sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale să solicite ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.