Sibiul, printre județele în care se va câștiga cel mai bine în 2020

În București, Cluj și Timiș, nivelul salariului mediu net va fi la cele mai înalte valori în 2020.

Cele mai recente date din statistică națională arată că în luna noiembrie 2019, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în perioada similară a anului anterior și a ajuns la o medie de aproape 3.200 de lei net.

Cu toate acestea, trebuie reținut că dintr-un număr de 5,6 milioane de salariați ai României, câți erau înregistrați oficial la finalul anului 2019, aproape 1,4 milioane (circa 25%) încasează salariul minim pe țară (1.364 lei).

Ce arată prognozele pentru 2020

Anul 2020 pare să fie unul bun pentru români, previziunile Comisiei de Prognoza arătând creșteri salariale în toate județele din țară. Majorările remunerațiilor nu sunt nesemnificative, ci chiar de câteva sute de lei, informează wall-street.ro.

Astfel, potrivit prognozelor, cele mai mari medii salariale vor fi înregistrate anul acesta în București, unde salariul mediu net va urcă la 4.533 de lei, în Cluj – 3.887 lei și în Timișoara – 3.742 lei.

Salarii bune ar urmă să fie obținute și în Timișoara (3.742 lei net), Iași (3.450 lei net), Ilfov (3.424 lei) și Sibiu (3.342 lei).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*