Sibiul – orașul pionier al artei stradale și în 2018

Festivalul Internațional de Street ART de la Sibiu (SISAF) anunță o nouă ediție prin care continuă demersul de transformare a orașului într-o galerie de artă stradală, în perioada 2-8 iulie.

Etapa de înscriere și selecție a proiectelor ediția a IV-a a început oficial.

Primul tur de artă stradală din România, ce cuprinde acum 47 de picturi murale și peste 3.500 metri pătrați de culoare, va fi completat în acest an cu noi lucrări care vor însufleți zidurile gri și vor regenera întreg spațiul urban. Tema ediției este #CanYouFeel?, artiștii având libertatea să exprime ceea ce simt atât prin murale de mari dimensiuni, cât și prin instalații de artă, sculpturi sau performance-uri.

„Pornim într-o nouă aventură motivați că la fiecare ediție precedentă am reușit să echilibrăm goliciunea zidurilor și amărăciunea betoanelor pe care sibienii le privesc în cartierele lor, zi de zi, prin picturi murale nu doar decorative, cât și cu mesaj. Am început, în mod firesc, cu fațadele școlilor și liceelor, continuăm cu entuziasm pe ele, însă prima lucrare realizată anul trecut pe un bloc de locuințe ne motivează să aducem arta stradală și mai aproape de oamenii din comunitate, în noi spații urbane. Mai presus de orice, ne dorim artă în oraș și un oraș în artă!”, a declarat Andrei Oltean, președinte al Asociației ART Factory Transilvania.

Propunerile pot fi înscrise pe site-ul www.streetartfestival.ro prin completarea unui formular online, până pe 6 mai. Proiectele vor fi analizate de către un juriu format din specialiști în domeniu, fiind selectate zece lucrări care se vor implementa fie pe panouri, fie pe fațadele disponibile stabilite împreună cu Primăria municipiului Sibiu.

Sibiu International Street ART Festival este unic în lume datorită celui mai amplu tur de artă stradală realizat pe zidurile școlilor și liceelor din oraș. Fiind o variantă de turism alternativ, toate cele 47 de murale realizate de-a lungul celor trei ediții de până acum sunt marcate într-o hartă a circuitului, care se distribuie gratuit în hoteluri, spații de cazare și puncte de informare a turiștilor. Turul poate fi parcurs cu bicicleta în aproximativ două ore și jumătate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*