Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală şi Mitropolia Ardealului, vor organiza, miercuri, 25 octombrie, manifestări dedicate aniversării Zilei Armatei României.
Activităţile vor debuta, la ora 10.00, la Monumentul ostaşului din toate timpurile, amplasat în faţa Cercului Militar, cu ceremonia militară dedicată aniversării Zilei Armatei României, şi vor continua la ora 12.00, în incinta Bibliotecii Astra (Corpul B), cu vernisajul expoziţiei foto-documentare intitulată „Campaniile Armatei Române din 1917. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz”, expoziţie care va putea fi vizitată până în data de 23 noiembrie.
Cercul Militar va găzdui, în holul central, în perioada 23-26 octombrie, expoziţia documentară dedicată Zilei Armatei României, iar pe platoul din faţa instituţiei va avea loc, în data de 25 octombrie, în intervalul orar 12.00-15.00, o expoziţie de tehnică şi echipamente militare.
Activităţile dedicate Zilei Armatei României se vor încheia la ora 19.00, când detaşamente compuse din cadeţi şi Muzica Militară a Academiei Forţelor Terestre vor executa retragerea cu torţe pe itinerarul: Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava – Calea Dumbrăvii – Monumentul Eroilor Revoluţiei din Cimitirul Municipal – Calea Dumbrăvii – str. Nicolae Olahus – Centrul Militar Judeţean Sibiu – str. Şcoala de Înot – str. Justiţiei – bd-ul Victoriei – Cercul Militar Sibiu – bd-ul Vasile Milea – Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor – bd-ul Vasile Milea – str. Revoluţiei – Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluţiei al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”- Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”