Comisarii Gărzii de Mediu Sibiu au depistat în urmă cu câteva zile un tir încărcat cu deşeuri periculoase, fără documente de provenienţă, care au fost introduse ilegal în România. Comisarii sibieni au luat decizia de returnare integrală a mărfii în ţara de expediţie Ucraina, localitatea Zaporizhia, însă serviciul specializat al IPJ continuă cercetările în acest caz.
Urmare a colaborării dintre Garda Națională de Mediu și Poliția de Frontieră, în luna iunie au fost depistate, în cadrul unor controale efectuate în punctele vamale, 16 tiruri cu deşeuri nereciclabile care urmau să fie introduse ilegal în România. Cele 16 tiruri oprite la graniță conţineau 300 de tone de deșeuri mixte, reziduale, pentru care nu au putut fi prezentate documentele legale sau transportau alte categorii de deșeuri decât cele menționate în documente. În urma controalelor, au fost înaintate sesizări penale către organele în drept pentru trei dintre operatorii economici verificați.
Dar istoria se repetă. În continuarea acțiunii de monitorizare a transferurilor de deșeuri la graniță, în data de 10 august, la Vama Sibiu a fost identificat un alt transport de deșeuri provenind din Ucraina, care nu era însoțit de documentele care să demonstreze natura mărfii.
Istoricul poveştii
În data de 10 august, ANAF-Biroul Vamal de Interior Sibiu a anunţat sosirea în punctul vamal local a unui transport din Ucraina încărcat cu “alte produse reziduale ale industriei chimice sau ale industriilor conexe nedenumite şi necuprinse în altă parte; deşeuri orăşeneşti; nămol de epurare”, conform scrisorii de trasură CMR şi poziţiei tarifare precizate 3826909000, însumând o cantitate de 4000 de kilograme. “Imediat după ce a fost înregistrată sosirea, comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Sibiu, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu s-au deplasat la faţa locului, desigilând mijlocul de transport înregistrat în Ucraina, în prezenţa inspectorilor vamali”, spune comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Sibiu, cms. şef Constantin Dragomir.
Deşeuri periculoase
Controlul ulterior al încărcăturii a scos în evidenţă faptul că suspiciunea iniţială cu privire la acest transfer este întemeiată, mărfurile declarate la încărcare încălcând prevederile legislaţiei naţionale şi europene în materie. Cu alte cuvinte, tirul nu transporta ce era declarat în actele de transport. Odată finalizată operaţiunea de inspectare şi vămuire s-a luat decizia de returnare integrală a mărfii în ţara de expediţie Ucraina, localitatea Zaporizhia, din cauza lipsei documentelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1013/2006-privind transferurile de deşeuri.
În prezent, atât Garda Naţională de Mediu cât și IPJ Sibiu – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, desfășoară verificări referitoare la acest transport, fiind verificată inclusiv firma importatoare.
”Menționăm faptul că GNM va continua acțiunile de verificare a transporturilor de deșeuri, împreună cu autoritățile care au în atribuții în controlul transferurilor de deșeuri, respectiv Direcțiile Vamale, Poliția Română și Poliția de Frontieră”, a declarat Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, sibianul Bogdan Trif, referitor la controalele din punctele vamale.
Cazul se află în continjuare în atenţia Gărzii de Mediu Sibiu şi IPJ Sibiu.
“Totodată vreau să îmi exprim aprecierea pentru colegii de la Sibiu, pentru profesionalismul de care au dat dovadă atât în acest caz, dar şi în multe alte situaţii”