Pentru două luni și jumătate, Sibiul a devenit groapa de gunoi a Transilvaniei. Societatea Tracon Brăila, care deține depozitul ecologic de la Cristian, a preluat deșeuri din județele Alba, Hunedoara, Vâlcea și Brașov, deși era autorizată să le aducă doar pe cele din județul Sibiu și din câteva localități limitrofe din județul Alba. Un scandal de proporții a izbucnit după ce Garda de Mediu Sibiu a descoperit neregulile. În exclusivitate, reporterii Mesagerului de Sibiu au aflat ce urmează.
Cosmin PAL | cp@mesageruldesibiu.ro
În urma controalelor efectuate de Garda de Mediu Sibiu și Agenția de Protecția Mediului (APM) Sibiu, operatorul din Brăila a primit o amendă de 50.000 de lei și i-a fost interzis să mai primească deșeuri din alte județe.
Abateri grave
APM Sibiu a anunțat că, urmare verificării efectuate de către reprezentanţii Gărzii de Mediu la depozitul ecologic de deşeuri menajere şi industriale Cristian, s-a constatat nerespectarea prevederilor autorizaţiei integrate de mediu. Astfel, începând cu luna iulie a acestui an, la depozit au fost primite cantităţi importante de deşeuri menajere provenite din alte judeţe, acestea reprezentând mai bine de jumătate din cantitatea totală acceptată la eliminare în această perioadă. Preluarea unor cantităţi excedentare de deşeuri faţă de cele autorizate ar putea determina un impact negativ asupra gestionării fluxului de deşeuri menajere din judeţul Sibiu, avertizează inspectorii de mediu. Aceștia au decis sistarea preluării deşeurilor din alte judeţe. De asemenea, Tracon SRL a primit o amendă contravenţională în cuantum de 50.000 lei. „Dorim să liniştim sibienii: s-au luat toate măsurile pentru reintrarea în parametrii de funcţionare autorizaţi, astfel încât deşeurile menajere generate pe raza judeţului Sibiu să poată fi eliminate în condiţii de siguranţă în depozitul ecologic de la Cristian, aferent judeţului Sibiu”, a dat asigurări Bogdan Gheorghe Trif, directorul executiv al APM Sibiu.
Cum se apără Tracon?
Potrivit unei hotărâri de Guvern din iulie 2015, a fost stabilit un termen, la nivel național, pentru închiderea depozitelor de deșeuri neconforme. „În acest context, autoritățile din Vâlcea, Alba, Cluj, Hunedoara și Brașov, care au probleme cu închiderea depozitelor neconforme, ne-au solicitat să preluăm deșeurilor la depozitul ecologic de la Cristian, singurul depozitiv ecologic din acestă zonă a Transilvaniei. Din cererile primite, am refuzat doar autoritățile locale din Cluj. Oricum, în actele pe care le-am obținut de la Agenția de Mediu, era trecut faptul că putem prelua deșeuri și din câteva localități din județul Alba, pe lângă cele din județul Sibu. Depozitul de la Cristian dispune de capacitatea de a prelua deșeuri din mai multe județe, însă acest lucru nu este posibil din cauza autorizației de mediu“, a explicat Gheorghe Cioacă, directorul economic al societății Tracon Brăila, pentru Mesagerul de Sibiu. Cioacă a adăugat că amenda va fi contestată în instanță și că se va găsi o cale de rezolvare, însă problema cea mai mare este faptul că Garda de Mediu a dispus interdicția cu aplicare imediată de vineri, 23 octombrie, ora 16.00. „Căutăm soluții pentru a suspenda în instanță această măsură impusă de Garda de Mediu. În acest moment, nu mai primim deșeuri din alte județe la Sibiu. Totodată, îi asigur pe sibieni că nu vor exista probleme pe viitor cu depozitarea deșeurilor la depozitul din Cristian“, a precizat directorul economic al Tracon. Groapa ecologică este o investiție privată, care a fost sprijinită în trecut de Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, iar acum este parte a proiectului „Sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Sibiu“, derulat de Consiliul Județean și primăriile din județ.
„Probleme depozitelor neconforme din Transilvania este o chestiune presantă. Noi susținem că putem prelua fără probleme, pentru că avem capacitatea, deșeuri din alte județe, însă trebuie să respectăm ceea ce scrie în autorizația integrată de mediu.“
Edilii tac mâlc
Primăria Sibiu, Consiliul Județean și reprezentanții operatorilor de salubritate din județ evită să se pronunțe în legătură cu situația creată. „Consiliul Județean Sibiu nu este în măsură să comenteze situația. Problema ridicată de dvs. nu e de competența instituției noastre“, este răspunsul transmis de biroul de presă al Consiliului Județean.
Alba fierbe
Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, a acuzat că interdicția impusă de Garda de Mediu Sibiu a fost abuzivă. „Mi se pare abuziv să vii să întrerupi un contract fără să dai un termen“, a comentat Hava. La fel de categoric a fost Florin Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, în opinia căruia comisarii sibieni nu au ținut seama de implicaţiile practice ale deciziei. La Alba Iulia a avut loc și un miting de protest, ai cărui inițiatori susțin că autoritățile nu au gestionat corect problema deșeurilor.
Regională CFR la Brașov, Apele la Vâlcea, Tribunalul la Albă ,mai nou Fiscul la Brașov ,groapă de gunoi pe mâna brăilenilor DAR GUNOAIELE din Transilvania toată la Sibiu. votați dragi sibieni toate șulfele de senatori și deputați care nici ăștia nu sunt sibieni iar șefii locali fac pe ei să nu-si piardă scaunele.