Sibiul, DOUĂ premii la gala „Smart City” – FOTO

Primarul Astrid Fodor a fost premiat joi, 4 aprilie la București ca „primarul anului”, cea mai importantă distincție acordată de Asociația Română pentru Smart City, în cadrul unei gale organizate în parteneriat cu Urban Scope. Sibiului i-a fost acordat un al doilea premiu pentru proiectul de amenajare a malurilor Cibinului cu piste pentru biciclete. 

FOTO: Primăria Sibiu

La eveniment au participat peste 500 de reprezentanți ai administrației locale și centrale, ai companiilor private care activează în domeniile smart și conexe, precum și un reprezentant al EIT Urban Mobility, un organism al Institutului European pentru Inovare și Tehnologie.
Premiul „primarul anului” i-a fost acordat primarului Astrid Fodor ca „recunoaștere a leadership-ului vizionar și a contribuțiilor semnificative în domeniul regenerării urbane, digitalizării, mobilității inteligente și accesării fondurilor europene”.
Un al doilea premiu a fost acordat Sibiului la această Gală pentru proiectul de amenajare a malurilor Cibinului cu piste pentru biciclete. Primăria Sibiu a depus o aplicație în cadrul Galei cu acest proiect, la secțiunea „Mobilitate urbană smart”, aceasta fiind evaluată de un juriu format din specialiști români si străini care au aplicat criterii clare de punctaj.
Premiul a fost preluat de primarul Astrid Fodor, care a invitat-o pe scenă și pe Ioana Leca, administrator public și managerul acestui apreciat proiect de regenerare urbană prin infrastructură inovatoare.
„Sunt onorată de premiul primit ca „primar al anului”, o confirmare importantă, pentru că vine din partea unor specialiști în domeniul dezvoltării urbane sustenabile care au analizat cu obiectivitate întregul portofoliu de proiecte smart pe care le-am implementat in Sibiu. Fără mare zarvă, orașul nostru s-a dezvoltat smart, prin proiecte integrate și corelate. Amenajarea malurilor Cibinului este doar un exemplu de astfel de proiecte pe care le-am realizat în ultimii ani pentru Sibiu și pentru sibieni, pentru că am implementat proiecte pe toate cele 6 verticale ale conceptului de oraș inteligent. Mă bucur pentru recunoașterea primită de Sibiu care, într-adevăr, merită pe deplin premiul primit astăzi”, a declarat Astrid Fodor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*