Sibiul, cu bune și rele

Sibiul a reușit, în 2016, o performanță în premieră națională, fiind primul județ din România care va fi Regiune Gastronomică Europeană, în 2019, alături de regiunea elenă Egeea de Sud, această desemnare putând fi considerată evenimentul anului în județ.

În luna septembrie, un juriu internațional a desemnat Sibiul și Egeea de Sud să își împartă în 2019 statutul de Regiune Gastronomică Europeană. Sibiul a fost ales nu doar pentru că aici se poate mânca bine, sănătos și variat, dar a contat foarte mult că a avut succes ca și Capitală Culturală Europeană în 2007, potrivit Agerpres. Dacă, în 2007-2008, municipiul Sibiu a cunoscut o explozie a turismului, înregistrând cifra record de aproape un milion de turiști într-un an, acum miza este ca turiștii să vină să vadă tot județul, iar produsele tradiționale de aici să ajungă în restul Europei. Primarul Astrid Fodor a anunțat deja că 8 milioane de euro din bugetul public urmează să fie investiți pentru pregătirea programului Regiunii Gastronomice.

Salvare la înălțime

În luna ianuarie a avut loc evacuarea cu elicoptere a 72 turiști din Bâlea Lac, după ce s-a stricat telecabina, o operațiune de salvare fără precedent în această zonă a munților Făgăraș. Printre cei 72 de turiști se aflau și 34 de copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Turiștii au fost transportați cu elicopterele peste Valea Bâlea, care leagă pe o distanță de 3.700 de metri, Lacul Bâlea, aflat la peste 2.000 de metri altitudine, cu Cascada Bâlea, aflată cu 200 de metri mai jos. Elicopterele au aterizat pe un câmp, în apropierea Cârțișoarei, aflată în vecinătatea zonei turistice Bâlea.

Comisie pentru canonizare

Pentru prima dată de la moartea părintelui Arsenie Boca, în luna aprilie 2016, Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a decis să se constituie o comisie care să adune dovezi pentru o posibilă canonizare a celui supranumit „Sfântul Ardealului“, atât documente scrise, cât și mărturii ale celor care au fost martorii unor minuni. Comisia s-a reunit pentru ultima dată în 2016 la Mănăstirea Prislop, unde este înmormântat Arsenie Boca, urmând să se reunească și în 2017.

Au pierdut casa

Președintele Klaus Iohannis și soția sa Carmen Iohannis nu mai sunt, din luna aprilie, proprietarii casei din centrul Sibiului pentru care se judecă, după ce au fost radiați la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu din Cartea Funciară. OCPI Sibiu a primit, la începutul lunii aprilie, cererea de radiere a dreptului de proprietate al familiei Iohannis asupra casei pierdute în instanță anul trecut. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat în data de 25 martie radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al soților Iohannis.

Hospice exclusiv pentru copii și tineri

În premieră în țara noastră, un hospice exclusiv pentru copii și tineri a fost deschis în luna mai, la Sibiu, într-o clădire a Bisericii Evanghelice dată în administrare Asociației „Dr. Carl Wolff“. Hospice-ul de la Sibiu este al treilea din țară unde sunt aduși copii.

Miss la 11 ani

Sibianca Bianca Nicole Drăghiciu a câștigat, în luna mai, titlul de „Super Model of the World“ și premiul special al juriului „Best of the Best“, la concursul internațional „Little Miss World Universe 2016“, desfășurat în Bodrum (Turcia), aceste două distincții fiind primele obținute de fetița de doar 11 ani.

O stea pentru Tim Robbins

Actorul Tim Robbins, distins cu Oscar și Globul de Aur, a fost prezent pentru prima dată în România, în luna iunie, la Sibiu, în calitate de regizor al spectacolului „Visul unei nopți de vară“, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru. Cu această ocazie, actorul a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu.

Punte de legătură

Vizita la Sibiu în luna iunie a președintelui României, Klaus Iohannis, și a celui al Germaniei, Joachim Gauck, a fost considerată un eveniment notabil pentru comunitatea germană de la noi, dar și pentru România, după cum a apreciat președintele Iohannis. Șeful statului român a menționat, în discursul ținut la sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, că Sibiul este un exemplu elocvent de bună înțelegere între comunitatea română și cea germană. Potrivit lui Iohannis, etnicii germani sunt „o primă punte de legătură“ între România și Germania, cei care facilitează dialogul între instituții și oameni.

Județul condus de două femei

Din iunie 2016, Sibiul este condus în premieră, de două femei: Astrid Fodor (primarul municipiului Sibiu) și Daniela Cîmpean (președintele Consiliului Județean Sibiu). Liberala Daniela Cîmpean este, de altfel, singura femeie președinte de Consiliu Județean din România, în urma alegerilor locale. Aceasta a determinat schimbarea din funcție, înainte de alegerile locale a social-democratului Ioan Cindrea, printr-un demers adresat Consiliului Județean, în care semnala că acesta ocupă ilegal funcția, ca urmare a problemelor cu legea. Cindrea a demisionat din funcția de președinte al CJ Sibiu, cea de lider al PSD Sibiu, nu mai ocupă nicio funcție publică și nici nu a mai putut candida la alegerile generale.

Premiu de excelență

Tamara Buciuceanu-Botez, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România a primit, în 25 iunie 2016, un Premiu de excelență pentru întreaga activitate artistică în filmul și teatrul românesc în cadrul celei de-a zecea ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu din Piața Mare din localitate. Premiul i-a fost înmânat de către regizorul Tudor Giurgiu, directorul TIFF. Cu acest prilej, „Doamna comediei românești“ a mărturisit că se simte „extraordinar, foarte tânără, bucuroasă și fericită“ că publicul nu a uitat-o.

Raliu retro

Sibiul a devenit capitala internațională a vehiculelor istorice, între 18 și 20 august, când mașini de peste 2 milioane de euro au luat startul la Sibiu Rally Challenge, un raliu inclus în calendarele Federației Internaționale de Vehicule Istorice și Retromobil Club România, fiind primul eveniment de acest gen din România, potrivit organizatorilor.

Despărțirea de Gyuri

Actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit la 26 septembrie 2016, la vârsta de 55 de ani. Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil. Actorul a fost înmormântat în cimitirul orașului natal, Agnita. În acest caz au fost declanșate mai multe anchete privind modul în care a intervenit ambulanța la locuința actorului.

Altfel de expoziție

Prima expoziție din România cu fotografii din timpul operațiilor estetice a fost prezentată din septembrie până în octombrie la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, sub denumirea „Gentle Violence – Faces of Change“. Proiectul „Gentle Violence“ a debutat în 2014, la Muzeul Național Brukenthal, cu o primă expoziție („Gentle Violence – The Heart“) dedicată inimii și chirurgiei cardiovasculare.

Bun de Oscar

Regizorul Cristi Puiu a primit Premiul de Excelență în cadrul Galei de Decernare a celei de-a 23-a ediții a Festivalului Astra Film. Premiul a fost acordat în 22 octombrie, pentru contribuția excepțională a regizorului la cinematografia mondială. Filmul său, „Sieranevada“, a deschis ediția din acest an a festivalului de la Sibiu și este propunerea României pentru Premiile Oscar 2017.

Măsura incompetenței

În 12 octombrie 2016, timp de peste trei ore, polițiști, jandarmi, angajați ISU și doi veterinari de la Grădina Zoologică dotați cu puști cu tranchilizante, la care s-a alăturat și un vânător, au căutat un urs care a străbătut Sibiul, trecând prin zone extrem de circulate din oraș. La finalul operațiunii, ursul a fost împușcat, pentru că tranchilizarea sa nu a reușit. Dosarul penal a fost transferat la Alba Iulia. După împușcarea ursului, șeful IPJ Sibiu a fost transferat la București și șeful Poliției municipiului Sibiu a demisionat.

Tăticul-campion

Un tată, om de afaceri din municipiul Sibiu, a încasat în octombrie, cea mai mare indemnizație de creștere a copilului din România, echivalentul în lei a 35.000 de euro. Cei de la Prestații Sociale au așteptat trei luni de zile un răspuns de la ANAF, în care să se spună dacă veniturile declarate de acest tată sunt legale. Deocamdată, Fiscul nu a finalizat verificarea firmelor acestui bărbat, beneficiar al celei mai mari indemnizații de creștere a copilului de la noi din țară. Tatăl a primit totuși suma aferentă alocației pe cele trei luni, pe viitor urmând să primească lunar cei 35.000 de euro. Banii pentru cele trei luni au fost păstrați într-un cont la Agenția Județeană de Prestații Sociale.

Refuz pentru „Guru“

Tribunalul din Sibiu a respins, în 11 noiembrie 2016, cererea liderului spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, prin care acesta solicitase redeschiderea procesului penal în care a fost condamnat la închisoare pentru act sexual cu un minor. Bivolaru a dorit redeschiderea procesului său penal la Sibiu, motivând că a fost judecat în lipsă. El a cerut redeschiderea dosarului, după ce a fost achitat de Tribunalul Sibiu și la Curtea de Apel Alba-Iulia, însă a fost condamnat în 2013, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la șase ani de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane și acte sexuale cu minori.

Al doilea președinte

Deputatul sibian Raluca Turcan, lider al organizației județene a PNL, a ajuns în luna decembrie, președinte interimar al partidului, ca urmare a rezultatului obținut de liberali la alegerile parlamentare de la Sibiu, cel mai bun din România, de aproape 40 la sută. Turcan a luat, astfel, locul Alinei Gorghiu. Este pentru a doua oară când un politician din Sibiu ocupă funcția de lider național PNL, după Klaus Iohannis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*