Sibiul, al treilea oraș pe harta desfășurării conferințelor inspiraționale SuperTeach dedicate profesorilor

200 de profesori din toată țara sunt asteptați la Sibiu sâmbătă, 28 aprilie, la cea de-a treia ediție a conferinței SuperTeach.

foto: Silviu Cluci

Romanian Business Leaders (RBL), cea mai importantă comunitate de antreprenori și executivi de top din România, în parteneriat cu EDUCATIVA și Institutul pentru Dezvoltare Personală, organizează cea de-a treia conferință inspirațională pentru profesori, ca parte a unui proiect menit să îi sprijine pe aceștia să devină mentori.

250 de profesori din toată țara își dau întâlnire sâmbătă, 28 aprilie, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, pentru a se inspira de la speakeri precum Dragoș Anastasiu, părintele Constantin Necula, Lili Murșa (profesor MERITO), Elena Lotrean, Claudia Chiru, Mihai Gânj, Mirela Horumba, Cristina Gheorghe, Mirela Sălcianu.

Cea de-a treia conferință SuperTeach, care va avea loc la ULBS, își propune să inspire și să motiveze profesorii români care cred într-o schimbare pozitivă a sistemului de predare și învățare din România. Aceștia vor avea ocazia să cunoască antreprenori renumiți din România, oamenii implicati în proiect și profesioniști cu o experiență remarcabilă în educație. Aceștia vor oferi celor prezenți la conferință experiența lor în domeniul educațional și antreprenorial.

Mai mult, profesorii vor putea să participe în paralel și la workshop-uri tematice menite să faciliteze o mai bună înțelegere a principiilor mentalității deschise, un instrument folosit la nivel internațional pentru dezvoltarea personală. Aceste workshop-uri reprezintă o prima etapă din procesul de selecție a mai mulți profesori care vor beneficia ulterior de training-uri oferite de Institutul Arbinger, lider mondial în traininguri pentru schimbarea mentalității reprezentat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

„Ne dorim ca profesorii să ia contact cu alte domenii, să fie expuși la experiențe cât mai diverse din cultură sau antreprenoriat, să afle cum au reușit alți lideri din diferite domenii pentru a se inspira. Schimbarea trebuie să pornească de la propria persoană și din atitudinea lor față de ei în primul rând”, a spus Dragoș Anastasiu, unul dintre inițiatorii programului SuperTeach.

În cadrul proiectului SuperTeach au avut loc până acum două conferințe, la București și Iași, care au primit 700 de profesori participanți din toată țara. După conferințe, 25 de profesori au fost formați în programul ”An outward mindset in education”, organizat de Airbinger Institute din SUA prin Institutul de Dezvoltare Personală România.

Temele abordate la workshop-uri

  • Workshop 1 – „Outward Mindset for teachers” – susținut de Cristina Gheorghe și Adrian Timofti
  • Workshop 2 – „Dispozițiile interioare – condițiile fundamentale în care învățarea și motivarea se pot naște și dezvolta în copiii noștri” – susținut de Mihai Gânj
  • Workshop 3 – „Orele la școală ca o poveste” – susținut de Claudia Chiru
  • Workshop 4 – „Predarea pentru creativitate” – susținut de Lili Murșa și Adriana Berindeie
  • Workshop 5 – „Comunicarea pașnică în situații de criză” – susținut de Mirela Horumba
  • Workshop 6 – „Comunicare eficientă – Să spunem mai bine, să spunem pe bune” – susținut de Mirela Sălcianu
  • Workshop 7 – „Puterea cuvintelor mici” – susținut de Elena Lotrean

Proiectul SuperTeach este demarat de Fundația Romanian Business Leaders, EDUCATIVA și Institutul Dezvoltarii Personale. Inițiatorii proiectului sunt Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru, Alexandru Ghiță și Cristina Gheorghe.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*