De cinci ani încoace, Sibiu Challenge provoacă sibienii la mişcare şi aer curat în Parcul Sub Arini din Sibiu.
Pe lângă faptul că evenimentul este una dintre cele mai mari acţiuni de conştientizare a importanţei practicării unui sport, anul acesta, organizatorii trag un semnal de alarmă şi asupra necesităţii protejării mediului natural. A cincea ediţie a evenimentului, programat a în data de 11 iunie, se desfăşoară sub sloganul „Protejaţi pădurile României!”, din dorinţa de a promova nu doar sportul şi mişcarea, ci şi o atitudine responsabilă cu privire la protejarea şi respectarea mediul natural, atât de vital pentru sănătatea noastră şi a copiilor noştri.
Mișcare în aer liber
Pe tot parcursul zilei de 11 iunie, începând cu ora 10.00 şi până la ora 20.00, iubitorii de mişcare au acces nelimitat şi gratuit la peste 20 de zone sportive special amenajate în faţa Stadionului Municipal din Parcul Sub Arini, pe zona de asfalt și de iarbă: fotbal, baschet, escaladă, escaladă cu tiroliană, volei, tenis de masă, fitness, handbal, arte marțiale pentru adulţi şi copii, dansuri, badminton, rugby, atletism, activităţi pentru copii, biciclete, skandenberg, activităţi pentru părinţi şi copii. Evenimentul este, totodată, un bun prilej pentru asociaţiile şi cluburile sibiene de a-şi prezenta ofertele şi de a recruta sportivi. Asociaţia „Cu Verdele-n Sus” va fi şi ea prezentă în parc, alături de Asociaţia Animal Life care îşi va susţine cauza de protejare a animalelor fără stăpân.
Proiect finanțat din banii comunității
Fiecare zonă de activitate sportivă va fi coordonată de personal calificat, care va oferi sfaturi utile participanţilor şi îi va angrena în concursuri şi competiţii distractive. Sibiu Challenge este un proiect organizat de PUMA Club, cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu şi susţinut de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu. Parteneri de eveniment sunt: Andu, Aria Sport, Marquardt, Hervis Sports, Tramp Travel, Generali Asigurări şi UCM.
Mișcare pentru viață
Atleta Daniela Cîrlan, reprezentanta României la Jocurile Olimpice de la Rio de anul acesta, la proba de maraton, este ambasador Sibiu Challenge încă de la ediţia anterioară. Adrian Bibu, coordonatorul proiectului, i-a înmânat tricoul oficial al evenimentului. „Am primit tricoul oficial al Sibiu Challenge. Sunt bucuroasă să mă alătur şi anul acesta evenimentului care provoacă lumea la sport, pe 11 iunie, în Parcul Sub Arini, şi susţin cu mare drag ideea de a face mişcare pentru o viaţă sănătoasă. Anul acesta, evenimentul se desfăşoară sub sloganul «Protejaţi pădurile României!» şi îi invit pe toţi sibienii să se alăture cauzei noastre şi să facă un minim de efort pentru protejarea şi salvarea mediului înconjurător”, a mărturisit sportiva. (C.P.)