Centenarul Marii Uniri de la 1918 este sărbătorit la Sibiu printr-un eveniment de amploare, care va avea loc în Piața Mare, pe data de 6 octombrie.
Primăria municipiului Sibiu, cu sprijinul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescuʺ – partener strategic, Continental Automotive Systems – partener principal și al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu – producător, organizează evenimentul „Sibiu 100. Centenarul României Mari” cu scopul de a reitera importanța Marii Unirii în istoria noastră recentă și pentru a readuce în atenția comunității rolul important al Sibiului în înfăptuirea acestui act istoric, dar și în zilele de după Unire când în orașul nostru a funcționat Guvernul provizoriu al provinciei.
100 de artiști ai Centrului județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale “Cindrelul – Junii” Sibiu vor susține un spectacol în cadrul evenimentului organizat de Primăria Muncipiului Sibiu în data de 6 octombrie pentru marcarea Centenarului.
“Dintr-un asemenea eveniment nu puteau lipsi Junii Sibiului și le mulțumesc pentru implicare. Junii însoțesc mereu comunitatea noastră în cele mai importante evenimente dedicate României și mândriei de a aparține acestui popor, evidențiind mereu de importanța și frumusețea tradițiilor și culturii populare”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Ansamblurile Folclorice „Ceata Junilor” și „Veteranii Junii Sibiului” se vor alătura paradei militare și a comunităților din zona Sibiului care va începe la ora 18.45 în Piața Mare și va urma traseul: strada Mitropoliei – strada Tribunei – strada Nicolae Bălcescu și înapoi în Piața Mare.
Parada va fi urmată de un spectacol folcloric susținut de Juni pe scena amplasată în Piața Mare a Sibiului. Dansatorii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” vor susține un moment artistic special, o demonstrație de măiestrie coregrafică din zonele istorice ale țării, al cărui concept artistic și coregrafic este semnat de Silvia Macrea.
“Salut inițiativa Primăriei municipiului Sibiu de a reconstitui evenimente de acum 100 de ani, evenimente ce au marcat istoria Sibiului și a României, deopotrivă. Suntem onorați să fim parte din proiectul «Sibiu 100. Centenarul României Mari» și să ne implicăm cu 100 de artiști. Bucuria și emoția care au reverberat în sufletele tuturor românilor acum un secol, încercăm să le readucem în inimile românilor de azi printr-un moment artistic special, susținut de Junii Sibiului, cel mai vechi ansamblu de dansuri tradiționale din România. Bătuta, Țărăneasca și Corăgheasca din Moldova se vor împleti cu ritmuri de Trei păzește și sârbe oltenești, cu virtuozitatea ponturilor feciorești și a învârtitelor din Transilvania, într-o horă a comuniunii sufletești a tuturor românilor”, a declarat Silvia Macrea, coregraf și manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.