Aplicaţia „Dosarul electronic” este disponibilă, de luni, la toate instanţele din județele Sibiu, Alba și Hunedoara, astfel încât cei interesaţi vor putea să vizioneze şi să descarce simplu şi rapid documentele ce îi privesc, fără a mai fi necesară deplasarea acestora la arhiva Judecătoriei, Tribunalului sau Curţii de Apel sau utilizarea corespondenţei scrise în acest scop.
„Curtea de Apel Alba Iulia anunţă că, începând cu data de 15.07.2019, este funcţională aplicaţia ‘Dosarul electronic’ la toate instanţele din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Alba Iulia, ce cuprinde judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara”, se arată într-un comunicat transmis, astăzi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, dosarul electronic este o aplicaţie informatică ce vine în sprijinul persoanelor care au dosare pe rolul instanţelor, avocaţilor acestora, inclusiv executorilor, lichidatorilor sau experţilor judiciari, şi permite vizualizarea sau descărcarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente din dosar depuse la instanţă după 1 iunie 2019, dată de când a început scanarea documentelor la toate instanţele.
„Accesarea aplicaţiei se face în mod facil, prin intermediul site-ului www.curteadeapelalbaiulia.ro, iar pentru autentificare este necesară indicarea prealabilă a adresei de e-mail şi a telefonului mobil, precum şi transmiterea unei cereri de acces la dosarul electronic. Modelul de cerere şi instrucţiuni detaliate cu privire la utilizarea aplicaţiei sunt disponibile pe site-ul Curţii de Apel Alba Iulia, www.curteadeapelalbaiulia.ro„, se menţionează în comunicat.
Principalele avantaje ale utilizării aplicaţiei „Dosarul electronic” sunt vizionarea şi descărcarea documentelor din dosar direct de către cei intersaţi, în mod simplu şi rapid, fără a mai fi necesară deplasarea acestora la arhiva instanţei sau utilizarea corespondenţei scrise în acest scop, economie de timp pentru părţile din proces şi, implicit, pentru personalul de la arhiva instanţelor, odată cu scăderea numărului de cereri de eliberare a copiilor după documentele din dosar, reducerea consumului de hârtie şi protejarea planetei, conform sursei citate.
Aplicaţia „Dosarul electronic” este implementată la CA Alba Iulia cu sprijinul specialiştilor IT de la Tribunalul Arad şi cu acordul CA Timişoara, în cadrul căreia a fost dezvoltată această aplicaţie.