Sibienii, invitați să își verifice gratuit starea de sănătate, de Ziua Mondială a Diabetului

Vineri, 14 noiembrie 2025, de ”Ziua Mondială a Diabetului”, Direcția de Sănătate Publică Sibiu, în parteneriat cu Societatea Studenților Mediciniști ”Hipocrates”, invită sibienii să își verifice starea de sănătate prin măsurarea indicelui glicemic și a tensiunii arteriale.

ursa foto: freeepik.com

Evenimentul va avea loc la parterul Promenada Mall Sibiu de pe strada Lector (zona Kaufland), începând cu ora 10.00. Sunt pregătite nu mai puțin de 400 de teste pentru verificarea glicemiei celor interesați.

„Sperăm ca la acțiunea de vineri să participe cât mai multe persoane. Diabetul poate fi ușor confundat cu alte afecțiuni pentru că prezintă simptome comune și tocmai de aceea un test glicemic este întotdeauna indicat. Pentru a preveni îmbolnavirea se recomandă adoptarea unui stil de viață sănătos, compus dintr-o dietă adecvată și mișcare. Diabetul favorizează apariția unor afecțiuni grave, de la cele de inimă sau renale și până la afectarea vederii sau a auzului”, a declarat directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Horațiu Cojocaru.

Diabetul se manifestă prin sete excesivă, urinare frecventă, senzație constantă de foame, oboseală permanentă vedere încețoșată, vindecare greoaie a rănilor și scădere bruscă în greutate. În lipsa monitorizării și a tratamentului de specialitate, poate pune în pericol viața pacientului.

În primele 9 luni ale lui 2025, la nivelul județului Sibiu, au fost depistate un număr de 853 de cazuri noi de diabet. În evidențele Direcției de Sănătate Publică Sibiu sunt înregistrate în total 34.976 de persoane care suferă de această afecțiune. Cele mai multe dintre acestea, aproape 30.000 au fost diagnosticate cu diabet de tip 2. Lor li se adaugă alte 5527 de persoane cu diabet de tip 1.