Noi proteste împotriva Guvernului sunt anunțate la Sibiu pentru sfârșitul săptămânii, dar și în această seară.
Aseară, pe străzile principale ale Sibiului au mărșăluit aproximativ 2.000 de persoane. Deși numărul manifestanților a scăzut, după mai bine de o săptămână de proteste, mișcări de amploare sunt așteptate și în zilele următoare.
Diseară, începând cu ora 19.00, sibienii care doresc să participe la marș sunt așteptați în Piața Mare. La fel și sâmbătă și duminică, însă de la ora 18.00. Protestul este autorizat să se desfășoare în fiecare seară, până pe 15 februarie inclusiv, între orele 17.00 și 23.00, au confirmat reprezentanții municipalității, la solicitarea Mesagerului de Sibiu.
„Nu renunțăm! În weekend ne vedem iar, în număr cât mai mare! Cerem DEMISIA acestui Guvern corupt care nu mai prezintă încredere că poate guverna în interesul poporului. Anularea dreptului de a ocupa funcții publice de catre condamnați penali trebuie să devină o țintă prioritară pentru Guvernul Romaniei. Vrem un Guvern responsabil și credibil, care face legi pentru țară, nu pentru buzunarele proprii și spălarea dosarelor penale”, au anunțat organizatorii, pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.