Doi sibieni se numără printre laureații ediției din acest an a galei „Tu ești România!”, emisiunea difuzată pe ProTV care premiază oamenii ce construiesc, salvează și transformă comunitățile din țară. Din zece premianți, doi sunt din județul Sibiu.

Foto: Primar Hoghilag/ Nicu Lazăr
Nicu Lazăr, primarul care a pus o comună mică pe hartă
Primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazăr, s-a remarcat prin proiectele inovatoare dedicate copiilor din județul Sibiu, dar și prin dezvoltarea unor inițiative smart. Sub conducerea sa, Hoghilagul a devenit un model de comunitate rurală, apreciată pentru proiectele culturale și locale.
Comuna sa a ajuns să fie cunoscută la nivel național, fiind astăzi un punct important pe harta turistică și culturală a României. În cadrul emisiunii a vorbit despre faptul că „dacă nu ne aplecăm cu prioritate spre problemele din rural vom avea parte de un clash teribil între cele două lumi: rural şi urban, între care falia se adânceşte într-un mod accelerat”.
Eugen Vaida, fondatorul „Ambulanței pentru Monumente”
Al doilea sibian premiat este Eugen Vaida, inițiatorul proiectului „Ambulanța pentru Monumente”, o inițiativă unică în Europa, care salvează și pune în siguranță monumente istorice aflate în pericol. Organizația funcționează din 2016 cu ajutorul voluntarilor și al specialiștilor, reparând acoperișuri, jgheaburi, ziduri și protejând patrimoniul construit din satele și orașele României.

Foto: Primar Hoghilag/ Nicu Lazăr
„Am trăit emoții cum nu am mai trăit demult. Nu pentru Ambulanța pentru monumente ci pentru alți oameni care aduc binele în societate, bunătatea şi sacrificiul. Nu putem construi decât împreună o societate sănătoasă, proiect cu proiect, om cu om. A fost o cauză a binelui, dedicată celor 30 de ani de existență a televiziunii și unui număr de 10 proiecte care schimbă România, printre care și Ambulanța pentru monumente”, a transmis Eugen Vaida pentru Ziarul Mesagerul.
Oameni care inspiră
Gala „Tu ești România!” a premiat în acest an oameni și proiecte devenite simboluri, printre care se numără și frații Ușeriu, creatorii Via Transilvanica, dar și lideri din structuri de salvare precum șeful Salvamont Maramureș.
„Tu ești România! este Gala PRO TV care premiază oamenii ce construiesc, ce salvează, ce luptă. În această seară, de la 20:30 vă invităm să priviți oamenii buni ai României”, a transmis jurnalista Paula Herlo pe pagina sa de socializare.

Foto: Primar Hoghilag/ Nicu Lazăr

Foto: Primar Hoghilag/ Nicu Lazăr
de Maria-Antonia OANA










