Sibienii care au schimbat în 5 ani povestea copiilor din centrele de plasament se implică acum și în integrarea copiilor refugiați din Ucraina

Peste 200 de voluntari au investit 10.500 de ore din timpul lor în cei 5 ani de activitate ai Asociației de Poveste, pentru a se juca, a face teme, a le spune povești, a merge în drumeții și la patinoar, dar mai ales au fost alături de copiii instituționalizați pentru a le oferi constant sprijin emoțional. Săptămânal voluntarii merg în centrele de plasament din județul Sibiu pentru a petrece timp de calitate împreună cu copiii de acolo, schimbând astfel povestea lor.

Sprijin pentru Ucraina

Odată cu începerea războiului în Ucraina și sosirea în Sibiu a refugiaților de acolo, Asociația De Poveste se implică zi de zi în activități de sprijinire și integrare a copiilor ucrainieni. Folosind rețeaua deja existentă de voluntari și experiența în lucrul cu copiii care au suferit diferite traume, asociația intenționează/planifică să organizeze săptămânal activități de petrecere a timpului liber pentru copii refugiați, menite să îi detensioneze și să le permită integrarea mai rapidă în noul lor cămin. Este un efort suplimentar de timp pentru voluntarii asociației, care în continuare își respectă și vizitele în centrele de plasament din județ, însă nimic nu pare în acest moment prea mult când vine vorba de ajutorarea unor suflete fugiți din calea unui război mult prea crud pentru care ei nu au nicio vină. Pentru toți cei care doresc să sprijine această cauză îi rugăm să ne trimită un mesaj pe pagina de Facebook a asociației: www.facebook.com/asociatiadepoveste/

„Te văd. Te aud. Îmi pasă de tine!”

După acest motto se ghidează Asociația de Poveste, înființată în 2017 de un grup de tineri sibieni, care au vrut  să schimbe felul în care sunt văzuți copiii din centrele de plasament. „Am participat ca voluntar în cadrul unui proiect cu concept generalizat, însă m-am gândit că putem face ceva specific pentru centrele de plasament din județul Sibiu. Și pentru că în timpul liber îmi doream să întreprind activități pe parte socială, am înființat alături de alți colegi voluntari Asociația de Poveste”, spune Carmen Butnarașu, președinta organizației. Asociația și-a propus de la bun început să ajute copiii din centrele de plasament, atât prin timpul petrecut de voluntari în centre, cât și prin proiectele speciale menite să ajute dezvoltarea pe termen lung a tinerilor. ”În cei 5 ani de la înființare am implementat 7 proiecte, prin care le-am facilitat copiilor instituționalizați acces la sesiuni de psihoterapie, ateliere art-terapeutice, ateliere de orientare în carieră, tabere de vară, excursii și ieșiri la teatru, film și patinoar pentru a enumera doar câteva. De asemenea, timp de trei ani, am organizat și un festival în Piața Mică, „Sibiul De Poveste”, prin care ne-am propus să contribuim la integrarea tinerilor instituționalizați în mijlocul copiilor de aceeași vârstă cu ei.”, continuă Carmen.

De 5 ani Asociația de Poveste schimbă vieți

Voluntarii asociației merg săptămânal la cei peste 250 de tineri instituționalizați, dar nu cu plase încărcate de dulciuri, cadouri sau haine și jucării second hand. ”Noi suntem alături de copii și în lunile dintre Paști și Crăciun. Acești copii au nevoie de afecțiune constant, vor să știe că le suntem alături și după ce trec Sărbătorile. Doar așa putem clădi cu ei relații de încredere și putem schimba ceva concret în viața lor. Noi suntem așteptați, deși nu mergem cu plase încărcate”, ne spune Claudiu Șolea, unul dintre membrii fondatori ai asociației.

Cu ocazia împlinirii celor 5 ani de activitate, Asociația de Poveste și-a propus să demareze o campanie de conștientizare în orașul Sibiu, care să sublinieze nevoia de continuitate în viețile copiilor din centrele de plasament. Prin campanii radio, online și în presa scrisă, asociația își dorește să arate că poveștile se schimbă doar cu efort susținut, timp, implicare și ajutor din partea voluntarilor, partenerilor și sponsorilor.

Pentru următorii ani asociația își propune să continue proiectele deja începute, precum să demareze și altele, având în vedere mereu nevoile tinerilor instituționalizați. Integrarea în comunitate, orientarea profesională și echilibrul emoțional al copiilor reprezintă principalele trei arii de intervenție.

Cum poți deveni voluntar

Dacă îți dorești să petreci timp cu copiii din centrele de plasament, nu trebuie decât să te înscrii pe site-ul Asociației De Poveste. Apoi vor urma câteva training-uri în care ți se va explica ce presupune acest voluntariat, ce trebuie și ce nu trebuie să faci în relația cu copiii. Disponibilitatea ta ca voluntar trebuie să se întindă pe minim șase luni, și asta pentru a asigura copiilor o minimă constanță în relația cu cei care îi vizitează. Următoarea campanie de recrutare va avea loc în luna aprilie așa că grăbește-te să te înscrii!

Cum poți ajuta și tu asociația să își continue povestea 

Implică-te și tu prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit prin completarea formularului 230.  Îți ia doar câteva minute și poți face totul chiar de pe telefonul mobil. Găsești aici informațiile necesare pentru completarea formularului sau varianta de descărcat, dacă preferi să completezi formularul pe hârtie: https://asociatiadepoveste.ro/get-involved/redirect. Pe lângă redirecționarea impozitului pe profit, mai sunt și alte variante prin care poți să ajuți. Intră pe www.asociatiadepoveste.ro și vezi ce alte modalități ai să te implici!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*