Imaginile realizate de Jeno Major, Alexandru Moga și Eduard Gross au impresionat juriul internațional
Adevărați maeștri în arta scrierii cu lumină, doi sibieni și un tânăr absolvent al Universității din Sibiu se află printre primii 100 de fotografi români, dar s-au remarcat și la nivel mondial cu ocazia concursului 35AWARDS.
Actor la secția germană a Teatrului „Gong“, Jeno Major și-a descoperit pasiunea pentru fotografie în urmă cu 6 ani și de atunci i s-a dedicat cu tot sufletul.
„Am făcut 200.000 km doar pentru fotografii“
Iubirea pentru natură l-a îndemnat să străbată locurile frumoase și să le imortalizeze. „Eu sunt fotograf de peisaj în mare parte, dar fac și portrete. Îmi place și fotografia etnografică, la sate. În trei ani, am făcut 200.000 de kilometri cu mașina doar pentru fotografii. Îmi dau silința, mă pasionează și îmi pare rău că nu am început mai repede. Mie îmi place să duc spre pictural fotografiile etnografice și de peisaj. Prin editare, duc fotografia spre sufletul meu, spre ceea ce am simțit în momentul respectiv“, ne-a mărturisit Jeno Major. El a participat la acest concurs pentru a afla la ce nivel a ajuns după câțiva ani de muncă, însă, deși este hotărât să-și ducă mai departe pasiunea, nu crede că va mai participa deocamdată la vreo competiție de profil.
„Sunt curios întotdeauna“
Alexandru Moga a moștenit de la tatăl său pasiunea pentru fotografie. „La început am fost atras de fotografia de peisaj, iar din 2008 am început ușor să migrez către cea de portret, după care a urmat o pauză de câțiva ani. În 2017 am început unul din proiectele mele de suflet, Artasura, din care face parte și lucrarea «The pipe-smoking prophet» cu care am intrat în «Top 50 Male Portrait photographers»“, menționează Alexandru, convins că perseverența, curiozitatea și dorința de a experimenta sunt atuurile unui fotograf de succes.
”Prin fotografii, urmăresc să transmit viziunea mea, trăirile mele, reflexia conștientului și a subconștientului meu și a celor cu care colaborez pe acest plan“, a adăugat el.
„Este un mod de a comunica ceea ce simt“
La doar 23 de ani, Eduard Gross, care anul trecut a absolvit Universitatea „Lucian BLaga“ din Sibiu, se regăsește în top 100 fotografi din România. Prima dată a participat la 35AWARDS în 2018. „Anul acesta am ajuns pe locul 80 din top 100 fotografi din România. Privind înainte, este mult de lucru pentru a ajunge măcar în top 10“, recunoaște tânărul. Consideră că fotografia este o formă de artă și își dorește ca prin imagini să se poată exprima la fel cum se exprimă pictorii prin tablouri și poeții prin scris. „Urmăresc să fac privitorul să își pună întrebări, să se întrebe ce am vrut eu să transmit. Uneori nici măcar eu nu îmi dau seama exact și este un exercițiu interesant să văd părerea privitorului“, afirmă Eduard Gross, care își dorește să participe și la edițiile următoare și speră la un loc mai sus în clasament.
Ștefana BABA