Sibieni călcați de HOȚI! Drujbe, biciclete, trotinete – printre obiectele furate

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri doi bărbați în vârstă de 25, respectiv 27 de ani, domiciliați în comuna Șeica Mare, sat Buia, cercetați penal pentru 5 furturi calificate.

Cei doi sunt bănuiți că, în perioada iulie – septembrie a.c., ar fi furat bunuri și bani din autoturisme și locuințe de pe raza municipiului Sibiu, prejudiciul creat ridicându-se la suma de 20.000 de lei.

Printre bunurile furate, Poliția amintește drujbe, biciclete, trotinete, pe care cei doi le-ar fi furat după ce ar fi escaladat gardurile proprietăților și ar fi pătruns apoi în anexe lăsate neasigurate de către proprietari.

Tot neasigurate au fost și cele două autoturisme din care au fost sustrase bunuri și bani.

Ca urmare a administrării probatoriului, față de cei doi bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*