Sibianul Alex Barbu, din nou la Olimpiadă

Comitetul Olimpic Român a anunțat ieri componența lotului României pentru Beijing 2022. Pe listă figurează din nou sibianul Alexandru Barbu, multiplul nostru campion, care se va afla la a treia experiență de acest gen, după Sochi (2014) și PyeongChang (2018), când a reprezentat România ca sportiv. De această dată, el merge la Olimpiadă din postura de antrenor federal. Se va caza în Satul Olimpic din Yanqing.

foto arhivă: facebook/Alexandru George Barbu

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român a aprobat ieri Delegația Oficială Team Romania pentru Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022. 21 de sportivi tricolori vor concura la Jocurile Olimpice: 8 sportive și 13 sportivi, la 7 discipline sportive. Numărul sportivilor ar putea crește la 22, iar cel al disciplinelor la 8, dacă la skeleton sportivul Sebastian Enache, rezerva 1, va beneficia de o posibilă realocare.

Sportivii români  vor fi repartizați în cele trei sate olimpice.

Satul Olimpic din Yanqing:

Sanie

Raluca Strămăturaru (feminin, ștafetă), Valentin Crețu (masculin, ștafetă), Marian Gîtlan și Darius Șerban (dublu masculin, ștafetă), antrenor Ioan Apostol, antrenor Eugen Radu, kinetoterapeut Ion Pița, Team Leader Sorina Țicu

Bob

Andreea Grecu (monobob, bob 2 feminin), Katharina Wick (bob 2 feminin); antrenor  Paul Neagu; Mihai Tentea ( bob 2 masculin, bob 4 masculin), Ciprian Daroczi (bob 2 masculin și bob 4 masculin), Raul Dobre (bob 4 masculin), Cristian Radu (bob 4 persoane); antrenor Iulian Păcioianu, serviceman Mihai Păcioianu

Skeleton*

Sebastian Enache (masculin), antrenor Marius Ene; (POSIBILĂ REALOCARE – Rezerva 1)

Schi alpin

Maria Constantin (slalom, slalom uriaș – feminin), Alexandru Ștefănescu (slalom, slalom uriaș – masculin), antrenor Andrei Szilagyi, antrenor Alexandru Barbu

Oficiali COSR

Florin Mișcă – Șef de Misiune, Ciprian Gheorghe – personal administrativ, Diana Torje – Medic, Ofițer COVID-19, Alina Alexoi – Ofițer Presă

Satul Olimpic din Zhangjiakou:

Sărituri cu schiurile

Daniela Haralambie (individual feminin trambulină mică), Andrei Feldorean (individual masculin trambulină mică, individual masculin trambulină mare), Daniel Cacina (individual masculin trambulină mică, individual masculin trambulină mare), antrenor Florin Spulber, serviceman Adrian Comănescu, Team Leader  Puiu Gaspar

Schi fond

Timea Lorincz (skiatlon, sprint liber – feminin), Paul Pepene, Raul Popa (skiatlon, sprint liber, sprint echipe – masculin),  antrenor Daniel Borca, serviceman Tanko Elemer Păcioianu, serviceman Mihai Păcioianu

Biatlon

Natalia Ushkina (individual, sprint, urmărire – feminin), George Colțea (sprint, individual, urmărire – masculin), antrenor Vasile Gheorghe, antrenor Cristian Moșoiu, kinetoterapeut Czont Attila;

Oficiali COSR

Dragoș Tătaru – Adjunct Șef de Misiune, Liliana Dorneanu – Ofițer COVID-19, personal administrativ, Dan Tănase – Medic, Șef Colectiv Medical;  Cristian Nistor – fotograf

Satul Olimpic din Beijing:

Patinaj viteză

Mihaela Hogaș (500 și 1000 m feminin), antrenor Bogdan Stănescu

Oficiali COSR

Mihai Covaliu – Președinte COSR, George Boroi – Secretar General COSR

Alexandru Epuran – Coordonator Operațiuni Zona Beijing

Demnitar

Eduard Novak – ministrul Tineretului și Sportului

Desemnarea celor care poartă  drapelul la ceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice ține mereu cont de palmaresul sportivilor, de sportul pe care îl reprezintă, de prestanță și de respect pentru valorile olimpice.

Comitetul Executiv al COSR a decis azi (nr-ieri) prin vot desemnarea celor doi sportivi care vor purta drapelul tricolor la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor de la Beijing.

Raluca Strămăturaru (sanie, 36 ani) este la a 4-a participare la Jocurile Olimpice de Iarnă după edițiile Vancouver 2010, Sochi 2014 și Pyeongchang 2018. La ultima ediție a JO de iarnă ea a avut cea mai bună clasare pentru Team Romania, locul 7. Raluca Strămăturaru este al doilea reprezentant al acestei discipline desemnată portdrapel, după Ioan Apostol.

Paul Pepene (schi fond, 33 ani) este primul și singurul schior de fond din România care a câștigat un titlu mondial la U23. Are în palmares două medalii mondiale de argint la seniori, la schi pe role. Și el este la cea de-a 4-a participare olimpică după prezențele de la Vancouver 2010, Sochi 2014 și PyeongChang 2018.

Lista ultimilor purtători de drapel TEAM ROMANIA la JO de iarnă:

Innsbruck 1964 – Ion Panțuru – Bob

Grenoble 1968 – Beatrice Huștiu – Patinaj Artistic

Sapporo 1972 – Ion Panțuru – Bob

Innsbruck 1976 – Gheorghe Gârniță – Biatlon

Lake Placid 1980 – Gheorghe Lixandru – Bob

Sarajevo 1984 – Dorel Cristudor – Bob

Calgary 1988 – Dorin Degan – Bob

Albertville 1992 – Ioan Apostol – Sanie

Nagano 1998 – Mihaela Dascălu – Patinaj Viteză

Salt Lake City 2002 – Eva Töfalvi – Biatlon

Torino 2006 – Gheorghe Chiper – Patinaj Artistic

Vancouver 2010 – Eva Töfalvi – Biatlon

Sochi 2014 – Eva Töfalvi – Biatlon

PyeongChang 2018 – Marius Ungureanu – Biatlon

(sursa: COSR)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*