Sibianca Ioana Avram şi partenerul ei, Ionuţ Varodi – locul I la concursul internaţional de dans “Kosice Open 2015”

O pereche frumoasă de dansatori profesionişti, Ioana Avram şi Ionuţ Varodi, au dus pasiunea lor pentru dansul sportiv până la performanţă.

Ioana Avram și Ionuț Varodi

Ioana Avram și Ionuț Varodi

Aceştia au participat în perioada 30 – 31 mai la concursul internaţional “Kosice Open 2015”, desfăşurat în oraşul Kosice din Slovacia, şi au reprezentat România cu succes, obţinând locul 1 la categoria lor de concurs.

La  “Kosice Open 2015” au participat peste 900 de dansatori din 19 ţări, perechi din Rusia, Ucraina, Ungaria, Polonia, Slovacia, Italia, Moldova. Din România s-au înscris în competiţie șase perechi de dansatori, printre care şi sibianca Ioana Avram şi Ionuţ Varodi din Târgu Mureş.

Cei doi au intrat în competiţie alături de alte 20 de perechi de dansatori la categoria Adult B Latino, cucerind juriul cu prestaţia lor extraordinară şi ocupând astfel prima treaptă a podiumului de premiere la această categorie. Locul 1 este pentru cei doi dansatori o dovadă în plus a talentului şi muncii depuse în timpul orelor de antrenament.

Sibianca Ioana Avram, absolventă a Şcolii de antrenori de dans de la Reghin, este dansatoare activă de 11 ani şi instructor de dans sportiv standard şi latino cu experienţă de 6 ani. În prezent activează ca şi instructor la dans sportiv pentru copii şi adulţi la Clubul CAB Sport Dance School din Sibiu. Alături de partenerul său, Ionuţ Varodi, frumoasa dansatoare a luat parte la o serie de competiţii naţionale şi internaţionale, cei doi demonstrându-şi de fiecare dată talentul în arta dansului sportiv şi promovând cu succes Sibiul şi România.

Ioana Avram și Ionuț Varodi

Ioana Avram și Ionuț Varodi

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*