Sibiancă înșelată prin metoda accidentul. Ce sumă i s-a cerut

Un bărbat în vârstă de 32 de ani este cercetat penal de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prin metoda „accidentul”. Bărbatul i-a pretins și a primit de la victimă 30.000 de lei.

Pe 15 aprilie, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu cu privire la faptul că, în urma unui apel telefonic prin care era anunțată de implicarea fiului său într-un accident, i-a dat unei persoane necunoscute 30.000 de lei.

Din păcate, scenariul deși ușor „îmbunătățit” de cei certați cu legea este pe tiparul cunoscut. La data de 15.04.2021, femeia, în vârstă de 70 de ani, a fost apelată telefonic de către persoane necunoscute, care au pretins a fi medici, și informată cu privire la faptul că fiul său a suferit un accident, ar fi căzut de pe o scară, iar pentru a nu rămâne cu sechele grave (paralizie) este necesară o intervenție chirurgicală de urgență, ale cărei costuri, în valoare de 30.000 de lei, trebuie suportate de către familie. Astfel, la imobilul victimei s-a prezentat un bărbat căreia victima i-a dat suma de 30.000 de lei.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au demarat cu celeritate cercetările reușind la data de 23.04.2021 identificarea unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Sibiu, bănuit de săvârșirea acestei fapte.

La data de 23 aprilie a.c., împotriva suspectului polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centru de Reținere și Arestare Preventivă, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. La data de 24 aprilie a.c., a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu care a dispus cercetarea sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii specializați în investigații criminale continuă cercetările.

Polițiștii sibieni le recomandă cetățenilor să nu dea curs solicitărilor primite telefonic sau personal de a oferi sume de bani unor persoane necunoscute sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident, de cele mai multe ori rutier, și ar avea nevoie de bani fie pentru rezolvarea situației juridice, fie pentru intervenții medicale de urgență.

Dacă primiți o astfel de solicitare, păstrați-vă calmul, sunați-vă ruda respectivă indiferent de oră, solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare.

Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

Nu le furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Atenţie! Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, despre care se presupune că dețin acasă sume mari de bani şi rude care nu se află în proximitatea lor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*