Sibian implicat într-un accident mortal în județul Alba

Traficul rutier a fost blocat total duminică pe DN 1, pe raza localității Câlnic, în județul Alba din cauza unui accident rutier.

Foto: ISU Alba

Potrivit reprezentanților IPJ Alba, „la data de 26 ianuarie 2025, în jurul orei 18,00, pe DN 1, la kilometrul 360+500 de metri, pe direcția de mers Sibiu-Sebeș, un tânăr de 23 de ani, din localitatea Petrești, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 25 de ani, din județul Sibiu.

Foto: ISU Alba

În urma impactului frontal dintre cele două autoturisme, tânărul de 23 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestuia.

Tânărul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura