Promenada Sibiu și Shopping City Sibiu anunță că au implementat toate măsurile de siguranță și distanțare socială și au dat startul unor noi experiențe de shopping.
Planul de măsuri suplimentare de siguranță de la Promenada Sibiu și Shopping City Sibiu este concentrat pe asigurarea distanțării sociale de minim 2 metri și asigurarea dezinfectării constante a centrelor comerciale.
„Încă din luna martie, s-a investit în soluții avansate de protecție și au fost schimbate echipamentele și procedurile aferente rutinei de igienizare. Mai mult, în fiecare zi, este triplată frecvența operațiunilor de dezinfectare și curățenie din zonele în care se creează aglomerație. Printre măsurile cu rol preventiv, menite să asigure condiții sigure pentru shopping, menționăm: instalarea unor dispensere cu dezinfectant în mai multe puncte cheie, aerisirea periodică, în mod natural a mall-ului, instalarea unor benzi de distanțare socială în zonele unde se poate crea aglomerație (food court, cafenele, lifturi, scări rulante, grupuri sanitare etc)”, se arată într-un comunicat al reprezentanților Promenada Sibiu și Shopping City Sibiu.
Designul centrelor comerciale se bazează pe spații generoase și deschise care permit natural distanțarea socială de cel puțin 2 metri între clienți și asigură cel puțin 4 metri pătrați pentru fiecare persoană din mall.
Accesul în centrele comerciale este permis doar clienților care poartă mască de protecție, iar această măsură este obligatorie și pentru personalul din magazine și echipa administrativă. Mai mult, conform reglementărilor autorităților, la intrarea în centrul comercial, a fost implementat un sistem pentru verificarea temperaturii clienților.
Recomandări pentru o experiență de shopping în siguranță:
În această perioadă, fiecare persoană este mai responsabilă atât pentru sănătatea sa, cât și a familiei și a celor din jur. Astfel, noul cod de conduită în incinta centrului comercial prevede următoarele măsuri:
- Purtarea măștii de protecție este obligatorie în incinta centrului comercial;
- Fiecare client trebuie să păstreze distanța de cel putin 2 metri față de persoanele din jur, respectând marcajele speciale;
- Fiecare vizitator este încurajat să își spele sau dezinfecteze mâinile cât mai des, folosind dispenserele cu dezinfectant amplasate în centrul comercial;
- Încurajăm folosirea cardului bancar pentru plata cumpărăturilor;
Majoritatea măsurilor de igienă a fost implementată încă de pe durata stării de urgență, când au fost deschise câteva dintre magazinele de primă necesitate (hipermarketuri, farmacii, hrană pentru animale).
Cele două centre comerciale își așteaptă clienții cu oferte și premii speciale pregătite de magazinele partenere.
Tombolă în perioada 22 iunie – 05 iulie 2020
În perioada 22 iunie – 05 iulie, clienții celor două centre comerciale vor fi recompensați. Atât Shopping City Sibiu, cât și Promenada Sibiu organizează o tombolă, în cadrul căreia se vor acorda 3 premii săptămânale.
Pragul de cumpărături, lista și valoare premiilor, precum și regulamentul oficial al campaniei vor fi anunțate pe site-urile și paginile rețelelor de socializare ale celor două centre comerciale.
Deși se va merge pe acelasi mecanism de înscriere, premiile vor fi diferențiate între cele două centre. Astfel, dacă la Shopping City Sibiu premiile vor consta în produse de îngrijire și infrumusețare, la Promenada Sibiu premiile vor merge în zona de fashion și bijuterii.