Miercuri, 29 iunie, credincioșii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătoare care ar numeroase obiceiuri și tradiții. Vezi ce trebuie să faci în această zi.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună de Biserică în ziua de 29 iunie, conform Monitorul de Cluj.
Petru este numele dat de Iisus lui Simon, pescar din Bethsaida, fiul pescarului Iona.
Sfântul Apostol Petru locuia în Capernaum şi era frate al Sfântului Apostol Andrei, prin care L-a cunoscut pe Iisus. A mărturisit public, în Cezareea Philippi, că Iisus este Mesia (Matei 16, 16-17). Tot el însă L-a negat în timpul arestării şi judecăţii Lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Sfântul Apostol Petru, cu voia lui Dumnezeu, a fost lăsat să se lepede de trei ori de Hristos, în vremea Sfintelor Sale Patimi.
Trei sunt motivele pe care arhimandritul Cleopa Ilie le arată ca fiind întemeiate pentru această cădere a Sfântului Petru: pentru a se smeri mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viaţa sa, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: „Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar” (Matei, 26, 75). Cea de-a treia pricină este că durerea şi dragostea sa pentru Hristos vor mări mila Sfântului Petru pentru cei păcătoşi.
După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru, cu nespusă râvnă şi cu putere de sus, lepădând frica şi aruncând vălul îndoielii, a fost cel dintâi care a vestit poporului iudeu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi Înviat (Faptele Sfinţilor Apostolilor, cap. 2). Sfântul Petru a suferit moartea martirică la Roma.
Legenda Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tars, din familie de evrei, părinţii săi fiind cetăţeni romani. A făcut studii religioase la Ierusalim, l-a avut profesor pe marele cărturar iudeu Gamaliil. De la el a învăţat Pavel adâncul scripturilor, tâlcul prorocilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David şi sfinţenia templului, pentru care era plin de atâta râvnă, spune părintele Cleopa.
Saul, numele său dinainte de botez, era un zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. Pe calea Damascului însă i se arătă în vedenie Iisus Hristos, îi spune greşala, îi ridică sufletul până la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), îi descoperă taina creştinătăţii şi îl trimite să vestească Evanghelia mântuirii la neamuri.
În Damasc Saul a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani în pustiul Arabiei, pregătindu-se cu multe rugăciuni, cu post şi cu lacrimi pentru noua sa misiune. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim să-i vadă pe Sfinţii Apostoli, de unde i s-a încredinţat vestirea Evangheliei, începând din Antiohia.
După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale, atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma.
De aceea, Sfântul Pavel a fost numit „Apostol al Neamurilor”. A fost martirizat la Roma prin tăierea capului, în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, în 29 iunie 67.
Obiceiuri și tradiții de Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel
În fiecare colț al României există tradiții și obiceiuri specifice pentru această sărbătoare. Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este denumită și Sânpetru de vară, zi care marchează mijlocul verii agrare și începutul secerișului.
- În această zi femeile obișnuiesc să împartă pahare sau oale cu apă pentru ca persoanele decedate să aibă ce bea în lumea de dincolo
- Creștinii au voie să lucreze orice astăzi, dar nu au voie să toarcă
- O altă tradiție spune că dacă în data de 29 iunie tună și fulgeră, atunci nucii vor da fructe cu viermi
- Gospodinele dau în această zi de pomană vase cu vin, lapte și mâncare gătită
- Casele vor fi împodobite cu flori și cu cireșe
- În tradiția popular se spune că femeile tinere au voie să mănânce mere, în timp ce femeile vârstnice trebuie să aștepte până la sărbătoarea Sfântului Ilie care este pe 20 iulie
Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile, pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva furtunilor şi pentru ca grânele lor să fie bogate.