Pe măsură ce temperaturile scad, medicii atrag atenția asupra efectelor pe care frigul le poate avea asupra sănătății inimii.
Temperaturile scăzute determină constricția vaselor de sânge, ceea ce duce la creșterea tensiunii arteriale și la un efort suplimentar al inimii pentru a menține o circulație normală.
Pentru persoanele care suferă de afecțiuni cardiovasculare, aceste schimbări pot reprezenta un risc real. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu recomandă câteva măsuri simple, dar esențiale, pentru a preveni problemele cardiace în sezonul rece:
Evitați expunerea bruscă la frig;
Îmbrăcați-vă în straturi și protejați în special capul, mâinile și picioarele;
Limitați efortul fizic intens în aer liber, mai ales la temperaturi foarte scăzute;
Adoptați o alimentație echilibrată și mențineți un nivel optim de hidratare;
Urmați cu strictețe tratamentul prescris de medic și monitorizați periodic tensiunea arterială.
„Grija pentru inimă nu ține de anotimp – dar iarna merită o atenție în plus”, transmit specialiștii Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.











