Simți, știi și ai observat în trecut că poți mai mult, îți dorești să evoluezi profesional, să crești, să arăți cât știi, însă ceva din interiorul tău te împiedică.
O voce interioară îți spune deseori: „Nu poți să o faci!”, „Nu vei reuși!”, „E prea dificil pentru tine!”, „Dacă încerci, oricum vei eșua pe parcurs!” sau chiar „De ce să depui acest efort? Îți este bine și așa.” Sau poate ai încercat mai mult în trecut, însă ai eșuat. Iar acum te temi să mai încerci, pentru că simți teama de eșec, de a fi ridiculizat de ceilalți pentru nereușită, de pierderi materiale, financiare sau chiar și numai de timp.
Ca urmare, pentru a nu mai ajunge la stări negative, la lupta cu acele voci interioare critice, îți auto-sabotezi eforturile de a merge pe drumul tău, fie că aceasta ar însemna să evoluezi în carieră, fie să îți schimbi domeniul profesional, cu cel la care ai visat dintotdeauna, dar ți-a fost teamă să îl alegi. Care sunt cele mai întâlnite modalități de auto-sabotare?
• Procrastinarea: știi că ar trebui să lucrezi pentru ceva anume, știi că poți să o faci, dar amâni. Sau, chiar dacă începi, nu reușești să îți termini proiectele la timp, simți că îți pierzi motivația pe parcurs, chiar dacă este ceva ce te entuziasmează sau care îți aduce multe oportunități.
• Îngrijorarea: atenția îți zboară spre rezolvarea unor lucruri mărunte, de a căror rezolvare nu ar trebui să te îngrijorezi; te temi că, dacă eșuezi, ceilalți te vor desconsidera; te temi că, dacă ai succes, prietenii te vor ocoli sau că nu vei fi capabil să susții apoi nivelul la care ai ajuns; te simți anxios, temător, deprimat, agitat sau chiar ai atacuri de panică atunci când încerci să obții ceva important pentru tine.
• Furia: folosești mai degrabă o comunicare agresivă, decât asertivă, echilibrată, deschisă spre ceilalți, fără să încerci să schimbi asta, și ajungând până la a-ți îndepărta prietenii, membrii familiei sau colegii de muncă, în acest mod.
• Reducerea abilităților: fie că simți neputință sau o lipsă a propriei valori, ai tendința de a te critica excesiv, diminuându-ți calitățile, comparându-te cu ceilalți și exagerându-le reușitele, până la a le permite celorlalți să te devalorizeze sau să te critice.
De unde vine vocea aceea critică, interioară, care are efectul de a-ți bloca evoluția? Uneori, ea poate să aibă rădăcinile în copilăria ta și anume în modul în care părinții se raportau la tine. Poate că îți repetau deseori, atunci când doreai să faci ceva ce ți se părea important, că nu vei reuși, că nu ești destul de puternic, deștept, descurcăreț, că nu ai suficientă experiență sau, pur și simplu, că ești doar un copil și trebuie să faci numai ce îți spun ceilalți că poți face. Poate ți-au lipsit încurajările, iar acest mod al părinților de a se raporta la capacitățile tale este ceea ce ai învățat despre tine, iar vocea și cuvintele lor critice și descurajante ți-au rămas în minte și astăzi. Sau poate te-au comparat frecvent cu alții: frații mai mari sau mai mici poate erau mai descurcăreți, luau note mai mari la școală, tu ai crescut în umbra lor iar acum îți este dificil să îți găsești propriul drum. Dacă în copilărie nu ai învățat din relația cu părinții sau cu alte persoane importante din viața ta că ești valoros la ceva, acum îți va fi dificil să te percepi în alt mod. Sau dacă a trebuit să te lupți pentru a fi observat de părinți, să ai un comportament negativ pentru a primi atenția lor, atunci tendința va fi să continui cu acel timp de comportament, devenit automat, fapt care îți va afecta relațiile de muncă în mod negativ. O altă cauză a auto-sabotajului este rușinea de percepția celorlalți. Dacă părinții te-au forțat să ai rezultate acceptabile pentru a fi bine văzuți de ceilalți, însă te-au descurajat să faci ceea ce dorești pentru că nu ar fi fost apreciat social sau de teamă că un eșec al tău i-ar fi pus într-o lumină proastă pe ei, atunci, ca adult, vei avea tendința să alegi profesii considerate dezirabile social, deci cu mari temeri în a alege un domeniu la care visezi cu adevărat. De asemenea, temerile de a nu eșua te vor bloca în a încerca să evoluezi în orice carieră.
În articolul viitor, vom vedea ce poți face pentru a-ți învinge aceste tendințe negative și blocaje, și ce pași sunt de urmat pentru a putea să urmezi cariera la care ai visat.
Oana VASIU
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică