Nu fiecare dintre noi cunoaştem şi respectăm principiul bunului dobândit prin muncă sau a celui plătit cu bani. Aceasta este versiunea celor care cred că tot ceea ce este la vedere le şi este cuvenit, însă nu pe bani ci prin diverse trucuri de diversiune.
Haine, alimente şi cosmetice sunt produsele preferate ale celor care-şi fac aprovizionarea din magazine şi „uită“ să mai treacă pe la casele de marcat.Tentaţia de a putea alege după bunul plac de pe rafturile înghesuite de produse, continuă să reprezinte o ameninţare tot mai apăsătoare pentru aceia dintre noi care au trudit să construiască o afacere, să ofere compărătorilor un ambient cât mai atractiv pentru achiziţionarea bunurilor de care au nevoie.
Surprinzător este faptul că furturile nu au legătură cu starea materială şi financiară a autorilor, mai degrabă fiind pentru aceştia un mijloc comod de a obţine, chiar şi ilicit, cele necesare traiului zilnic.
Pentru a contracara aceste furturi, deţinătorii şi administratorii de societăţi comerciale au la îndemână mijloace preventive moderne, comercializate de magazine de profil, între care enumerăm pe cele de alarmare, de supraveghere video a spaţiilor destinate cumpărătorilor şi chiar angajaţilor, care nu de puţine ori, ei înşişi s-au dedat la sustragerea unor mărfuri.
Eficienţa acestor sisteme şi-a spus deseori cuvântul, puţini fiind cei care au reuşit să părăsească magazinele cu o marfă neplătită, cei prinşi regretând amarnic apariţia tehnologiilor avansate.
Este evident faptul că, montarea unor asemenea sisteme, obligatorie dealtfel, nu aduce decât beneficii deţinătorilor şi administratorilor societăţilor comerciale, una dintre acestea şi cea mai importantă fiind identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciilor create, motiv pentru care le reamintim că prevenirea furturilor este mai avantajoasă decât combaterea.
Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii