Lipsa de supraveghere a copilului, necunoaşterea anturajului, lipsa legăturii cu şcoala, situaţia financiară precară, mediul familial dezorganizat, tentaţiile societăţii, abandonul şcolar şi nu în ultimul rând, convingerea greşită că “dacă eşti minor nu păţeşti nimic”, construieşte piramida infracţionalităţii secolului în care trăim şi la baza căreia se află fenomenul delincvenţei juvenile.
Pilonii acestei piramide sunt copiii care nu au trecut de vârsta majoratului dar, care în schimb, comit infracţiuni, mici hoţi, amatori de furtişaguri aparţinând grupurilor mărunte care se adună pe la colţul străzii.
Un rol important în evitarea unor astfel de comportamente îl are familia care, sub o atentă supraveghere a copiilor, poate observa chiar şi cele mai mici modificări de comportament ale acestora, intuind din timp riscurile la care pot fi expuşi intrând în sfera delincvenţei, mai precis a furturilor, care nu prezintă probe de curaj ci fapte culpabile. Tânărul trebuie să înţeleagă valoarea proprietăţii personale şi publice, care prin distrugere nu aduce prejudicii doar celor care le fac, ci şi comunităţii. De asemenea, trebuie să cunoască pedepsele care i se pot aplica săvârşind fapte antisociale.
Copilul nu reflectă altceva decât comportamentul adulţilor cu care relaţionează cel mai des, ajungând de cele mai multe ori, să considere imaginea adultului ca fiind cel mai bun exemplu de urmat.
În acest context copilul preia ceea ce i se oferă fără a fi îndemnat să-şi construiască în mod liber o personalitate sănătoasă, devenind în cele mai multe cazuri victimă, ca urmare a preluării unor comportamente vicioase provenite din scandaluri, vorbe urâte, consum de alcool şi droguri şi, nu în ultimul rând, din violenţă.
Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii
