A vorbi despre sfințenie poate părea anacronic, într-o lume în care materialismul și atracția mundană par a fi obiective la ordinea zilei.
A propune azi țeluri cu finalitate dincolo de lumea aceasta, pentru a căror atingere sunt necesare eforturi, uneori deloc de neglijat, poate părea cel puțin utopic. Și totuși, în lunga și fascinanta istorie a umanității, au existat nenumărate modele de sfințenie, de la pustnicii patericului egiptean până la cei din modernitate au fost zeci de personalități care s-au preocupat de soarta lor în viața viitoare.
Propunem și noi, azi, cinstitului cititor două modele desprinse din paginile Vechiului Testament, unul paternal, altul maternal, pentru a evita astfel acuzațiile de discriminare sau misoginism.
Dreptul Simeon, figură centrală a relatării, era un erudit evreu, bătrân drept cu viața și cu faptele, care aștepta mântuirea lui Israel, un slujitor al templului ca nimeni altul asupra căruia se odihnea ”Duhul lui Dumnezeu”, și care din încredințarea Duhului a mers la templu în momentul în care Iosif și Maria s-au dus cu Dumnezeiescul prunc să împlinească cele ale legii.
În fața Mântuitorului, rostește celebrele cuvinte ”Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne!”, cuvinte care vor forma mai târziu cel mai vechi imn liturgic atestat și păstrat de biserică în cadrul slujbei vecerniei.
Cuvintele se explică prin aceea că, cu multe vreme în urmă, Simeon fusese unul dintre traducătorii Septuagintei (a Sfintei Scripturi a Vechiului Testament ) din limba aramaică în greacă, ocazie cu care îndoindu-se de pururea fecioria Maicii Domnului, i s-a promis din cer că nu va muri până când nu va vedea cu ochii pe pruncul Iisus și pe Născătoarea de Dumnezeu, căreia îi va spune că ”prin inima ta va trece sabie”, cuvinte pe care Maica Domnului le va păstra cu sfințenie.
În fața bătrânului venerabil ne plecăm și noi astăzi cu smerenie!
preot dr. Adrian Drăgușin
paroh Râu Sadului
