Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserică în ziua de 8 septembrie.
Este prima mare sărbătoare din anul bisericesc, care începe la 1 septembrie. Anul bisericesc începe şi se termină cu două praznice împărăteşti închinate Maicii Domnului, Naşterea (8 septembrie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Părinţii Maicii Domnului sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel avea să se împlinească prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.
Descendenţa Maicii Domnului a fost tot atât de nobilă cât şi de sfântă. Căci nimic din ce este pământesc, nici pietrele preţioase, aurul curat şi tot lemnul scump care s-au folosit din plin la construcţia templului din Ierusalim, nu este vrednic de cinstea acestei Preasfinte Fecioare, născută din curăţia părinţilor ei.
Acest lucru îl afirmă Sfântul Ioan Damaschin, adresându-se către drepţii dumnezeieşti părinţi ai Maicii Domnului: „Voi, păzind fireasca lege cu curăţie, v-aţi învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeieşti, pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca Maică, voi vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu cuvioşie, în omenească fire aţi născut, aţi odrăslit pe cea mai înaltă decât îngerii, pe fiica aceea ce şi pe îngeri acum stăpâneşte. O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!”.
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi, fiind socotiţi de ceilalţi nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.
Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, preotul de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i „blestemaţi”.
Auzind aceasta, Sfântul Ioachim nu a putut să se mai întoarcă la casa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, şi a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru ocară. Dar şi-a adus aminte de strămoşul său Avraam care l-a bătrâneţe a fost dăruit cu fii şi a început să se roage Domnului şi Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni şi să se dea rod însoţirii sale la bătrâneţe.
Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu şi că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima.
Aflaţi în durere, cei doi părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un „vas ales lui Dumnezeu”. (Luca 1, 4-23)
Cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, a fost concepută şi născută în chip firesc şi a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni, povara păcatului strămoşesc.
Prin virtuţile şi sfinţenia vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând fără pată, „fără prihană”, „preacurată”. Ca urmare a acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu să se poată întrupa din ea.
Potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani. (sursa: (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; vol. „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhim. Ilie Cleopa, 1996)
